Prima pagina

 Ultima ora

 Actualitate

 Expres

 Magazin

 Economic

 Sport

 National

 International

 Sanatate

 Advertoriale

 Poza zilei

 Bancul zilei

 BZT.ro

 BZC.ro

 BZV.ro

Titlul Zilei

Acum 15 ore
 37    0

Cel mai vechi tren electric din Romania rugineste in depou

Cel mai vechi tren electric care a circulat în România rugineşte într-un depou, în apropiere de Arad. Vagonul construit acum mai bine de o sută de ani a fost recondiţionat cu multă trudă şi bani grei, dar nu poate fi pus din nou pe şine. Calea de rulare trebuie reparată, dar fondurile întârzie să ajungă la constructori.

În 1913, în judeţul Arad, se construia prima linie de tren electrificată care a funcţionat vreodată pe teritoriul României. Până anul trecut, turiștii care veneau în zona puteau chiar sa meargă pe această linie cu un vagon de epocă. De când au început reabilitarea linei însă, nu a mai venut niciun turist.

„Începând cu luna august, viaductul de la Ghioroc a fost scos din circulația tramvaielor și din acest moment nu putem să circulăm pe acea zonă, nu putem să scoatem tramvaiul din depoul de la Ghioroc.”, spune Doru Neacoiu - purtătorul de cuvânt al Companiei de Transport Public Arad.

Lucrarea de reabilitare a drumului spre depoul din Ghioroc trebuia să fie gata încă din mai, anul trecut. Dar, după ce constructorii au intrat în insolvență, autorităţile judeţului s-au văzut nevoite să înainteze un nou termen de finalizare a lucrărilor.

Construită inițial în 1906 și electrificată în 1913, linia cu ecartament de un metru, ce unea Aradul de zona de deal a județului a fost demontată parțial în 1990. Rămășițele liniei istorice sunt azi și singura linie extraurbană de tramvai din România. Digi24.ro

Citeste si...

23 Martie 2014
 1339    0

Comentarii

+ Adauga Comentariu