Prima pagina

 Ultima ora

 Actualitate

 Expres

 Magazin

 Economic

 Sport

 National

 International

 Sanatate

 Advertoriale

 Poza zilei

 Bancul zilei

 BZT.ro

 BZC.ro

 BZV.ro

Titlul Zilei

Acum 10 ore
 40    0

Presedintele lui Bayern Munchen, Uli Hoeness, a fost condamnat la trei ani si jumatate de inchisoare cu executare

Uli Hoeness
Uli Hoeness, preşedintele clubului german Bayern Munchen, a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare. Procuratura din Munchen a cerut o pedeapsă de 5 ani şi 6 luni pentru sustragerea de la plata impozitelor, evaziunea fiind evaluată la 27.200.000 de euro. Procesul lui Hoeness a început cu un autodenunţ al conducătorului grupării bavareze, care a dezvăluit că a deţinut un cont într-o bancă elveţiană, prin intermediul căruia a realizat tranzacţii de devize şi speculaţii bursiere, ale căror caştiguri nu le-a declarat fiscului german, scrie digisport.ro.
In Germania, autodenunţul reprezintă o procedură juridică prin care cei care au comis fraude fiscale pot scăpa de urmărirea penală, în schimbul unei amenzi şi a achitării totale a datoriei, plus dobanda aferentă.
In cazul lui Hoeness, însă, Fiscul şi procurorii au considerat că denunţul a fost incomplet şi, din acest motiv, a fost iniţiată o anchetă care a dus la deschiderea procesului fiscal la tribunalul Munchen. „Un autodenunţ trebuie să conţină cel puţin datele unei declaraţii de impozit, iar aici nu este cazul” a spus procurorul.
La începutul procesului, Procuratura a pornit de la o datorie fiscală de 3.500.000 de dolari, care între timp a devenit mult mai mare, ca urmare a unei declaraţii a lui Hoeness şi a estimărilor realizate de către fisc, în baza documentelor oferite de avocaţii preşedintelui lui Bayern. Avocaţii lui Hoeness susţin, însă, că totul a fost deja menţionat în autodenunţul iniţial, însă au putut fi estimate cu mai multă precizie ulterior.
Sentinţa tribunalului din Munchen în acest caz va putea fi atacată de cele două părţi prin recurs la o instanţă superioară.

Citeste si...

Comentarii

+ Adauga Comentariu