Prima pagina

 Ultima ora

 Actualitate

 Expres

 Magazin

 Economic

 Sport

 National

 International

 Sanatate

 Advertoriale

 Poza zilei

 Bancul zilei

 BZT.ro

 BZC.ro

 BZV.ro

Titlul Zilei

26 Aprilie 2024
 67    0

Basescu ii scrie lui Ponta: Cereti aprobarea Parlamentului pentru un nou program de guvernare

Presedintele Basescu i-a trimis, marti, o scrisoare premierului Victor Ponta în care îi transmite ca este necesar ca, anterior aprobarii de catre Parlament a propunerilor de modificare în Guvern, sa solicite aprobarea Legislativului pentru un nou program de guvernare, în raport cu noua componenta.
Prezentam integral textul scrisorii publicate de Administratia prezidentiala:
"Domnului Victor-Viorel Ponta,
Prim-ministru al Guvernului României
Stimate Domnule Prim-ministru,
Având în vedere ca în cursul zilei de astazi este programat votul Parlamentului pentru aprobarea remanierii guvernamentale, în calitate de Presedinte al României si în virtutea atributiei constitutionale de a veghea la buna functionare a autoritatilor publice, în temeiul dispozitiilor Art. 80 alin. (2) din Constitutia României, va solicit sa luati masurile necesare pentru instalarea noului Guvern cu respectarea procedurilor constitutionale.
Astfel, anterior aprobarii de catre Parlamentul României a propunerii dumneavoastra de modificare a structurii si compozitiei politice a Guvernului, este necesar sa solicitati aprobarea Parlamentului pentru un nou program de guvernare în raport cu noua componenta politica.
În urma întelegerilor politice pe care le-ati parafat, noul Guvern este sustinut de Partidul Social Democrat, Partidul Conservator, Uniunea Nationala pentru Progresul României, Uniunea Democrata Maghiara din România si Minoritatile Nationale reprezentate în Parlamentul României. Noua configuratie este de natura a produce o fractura puternica a votului acordat de catre cetateni la alegerile din decembrie 2012, care cu o majoritate covârsitoare au încredintat Uniunii Social Liberale mandatul de a forma Guvernul.
Apreciez ca respectarea regulilor democratice si a normelor care instituie reguli procedurale constitutionale trebuie realizata întotdeauna cu buna-credinta, în spiritul unui comportament loial fata de Constitutie, dar si fata de votul exprimat democratic la alegerile parlamentare. În masura în care veti solicita aprobarea Parlamentului, mentinând programul cu care a fost învestit Guvernul USL si care în prezent nu mai exista, consimtiti la delegitimarea Guvernului României.
Cu consideratie,

TRAIAN BASESCU


PRESEDINTELE ROMÂNIEI"

Citeste si...

Comentarii

+ Adauga Comentariu