Prima pagina

 Ultima ora

 Actualitate

 Expres

 Magazin

 Economic

 Sport

 National

 International

 Sanatate

 Advertoriale

 Poza zilei

 Bancul zilei

 BZT.ro

 BZC.ro

 BZV.ro

Titlul Zilei

26 Aprilie 2024
 64    0

Incendiu Bamboo: Patru pacienti, internati in continuare

SMURD
UPDATE ORA 10.05 Patru pacienți care au necesitat îngrijiri medicale în urma incendiului de sâmbătă dimineața din clubul Bamboo se află în continuare internați la Spitalul de Urgență Floreasca, a confirmat duminică, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al unității medicale, dr. Bogdan Oprița.

Potrivit acestuia, pacienta care a necesitat supraveghere medicală specială este în stare stabilă.

"Este stabilă, în continuare se află pe secția de Terapie Intensivă", a precizat medicul.

Pacientul internat la Spitalul Sf. Pantelimon care a necesitat îngrijiri medicale în urma incendiului din clubul Bamboo, de sâmbătă dimineață, ar putea fi externat în cursul zilei duminică, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al unității medicale, Fiorella Nitoiu.

Cinci persoane mai erau internate sâmbătă, la ora 17,00, în urma incendiului produs în Clubul Bamboo, patru dintre acestea la Spitalul Floreasca și una la Spitalul Sf. Pantelimon, a anunțat, într-o declarație de presă, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog.

ORA 09.57 Incendiu Bamboo/ Pacientul de la Spitalul Sf. Pantelimon ar putea fi externat duminică

Pacientul internat la Spitalul Sf. Pantelimon care a necesitat îngrijiri medicale în urma incendiului din clubul Bamboo, de sâmbătă dimineață, ar putea fi externat în cursul zilei duminică, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al unității medicale, Fiorella Nitoiu.

"Este decizia colegilor de la Chirurgie. S-ar putea astăzi (duminică-n.r.), în cursul zilei, să fie externat", a spus dr. Nitoiu.

Cinci persoane mai erau internate sâmbătă, la ora 17,00, în urma incendiului produs în Clubul Bamboo, patru dintre acestea la Spitalul Floreasca și una la Spitalul Sf. Pantelimon, a anunțat, într-o declarație de presă, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog.  

Citeste si...

22 Ianuarie 2017
 1347    0
22 Ianuarie 2017
 1393    0

Comentarii

+ Adauga Comentariu