Prima pagina

 Ultima ora

 Actualitate

 Expres

 Magazin

 Economic

 Sport

 National

 International

 Sanatate

 Advertoriale

 Poza zilei

 Bancul zilei

 BZT.ro

 BZC.ro

 BZV.ro

Titlul Zilei

Acum 7 ore
 45    0

A fost ucis un cap important al retelei teroriste Stat Islamic

stat islamic3
Abu Muhammad al-Adnani, numarul doi in ierarhia retelei teroriste Stat Islamic, a fost ucis in orasul sirian Alep, anunta organizatia fundamentalista sunnita, conform Institutului american SITE, care monitorizeaza site-urile islamiste.
Abu Muhammad al-Adnani, adjunctul lui Abu Bakr al-Baghdadi, liderul organizatiei teroriste Stat Islamic, a fost ucis intr-un raid aerian efectuat in orasul sirian Alep, a transmis agentia de stiri Amaq, a retelei teroriste sunnite.
Abu Muhammad al-Adnani, care era si purtatorul de cuvant al organizatiei teroriste Stat Islamic (Stat Islamic in Irak si Levant / Stat Islamic in Irak si Siria), avea 39 de ani.
"Abu Muhammad al-Adnani a devenit martir in timpul confruntarilor militare din orasul Alep", se arata intr-un comunicat al Stat Islamic.
Zone ale orasului Alep, situat in nord-vestul Siriei, sunt ocupate in prezent de grupuri insurgente siriene si de membri ai retelei teroriste Stat Islamic.
Nu exista detalii despre circumstantele eliminarii lui Muhammad al-Adnani. Serviciile de securitate siriene sustinute militar de Rusia si o coalitie internationala coordonata de SUA efectueaza separat operatiuni antiteroriste in Siria.
Informatiile privind moartea liderului terorist nu au fost confirmate inca de serviciile de informatii occidentale.
Moartea lui Abu Muhammad este o lovitura pentru organizatia terorista sunnita Stat Islamic, care ocupa teritorii in nord-estul Siriei, in nord-vestul Irakului, in nordul Libiei, in nordul Egiptului si in sud-estul Afganistanului, unde a proclamat un "califat".
Reteaua terorista Stat Islamic s-a remarcat prin crime extrem de brutale si a revendicat o serie de atentate, inclusiv atacurile comise la Paris in noiembrie 2015, soldate cu 130 de morti, atentatele produse in martie 2016 la Bruxelles, soldate cu 32 de morti, si atacul de la Nisa, din 14 iulie 2016, in care au fost ucise 86 de persoane.

Citeste si...

31 August 2016
 1139    0
30 August 2016
 1044    0
29 August 2016
 1106    0

Comentarii

+ Adauga Comentariu