Prima pagina

 Ultima ora

 Actualitate

 Expres

 Magazin

 Economic

 Sport

 National

 International

 Sanatate

 Advertoriale

 Poza zilei

 Bancul zilei

 BZT.ro

 BZC.ro

 BZV.ro

Titlul Zilei

26 Aprilie 2024
 56    0

CRIZA de vaccinuri pentru bebelusi la Timisoara!

vaccin
Lipsa vaccinului hexavalent (Hexacima) pune mamele pe drumuri. Este vorba de un vaccin care este administrat gratuit copiilor la diferite perioade, pana la un an, si care, deocamdata, lipseste. O mama din Timis s-a interesat la zeci de farmacii din cel mai vestic judet al tarii, dar si din Arad, si nu a gasit acest vaccin. Vrea sa mearga si in Ungaria sa-l caute, cu mai multe mamici.
In 36 de judete din Romania nu se gaseste acest vaccin, desi este gratuit. Sorina Puscas, mama din Timisoara, spune ca a sunat si la Ministerul Sanatatii, dar a gasit… ton de ocupat. Schema de vaccinare a copilului sau ”spune” ca la patru luni cel mic ar trebui sa primeasca acest vaccin. Micutul Sorinei face sapte luni in 2 februarie.
Femeia sune ca a sunat la zeci de farmacii si nu a gasit vaccinul. Acum are de gand sa mearga in Ungaria, cu mai multe mamici, pentru a cumpara vaccinul care trebuie administrat copiilor.
„Am sunat in doua judete, am vrut sa sun si in Bihor si Salaj. O farmacista a spus ca daca ar avea i-ar da si nepoatei ei. Imi spuneau farmacistele ca nu-i lasa sa aduca Hexacima. Exista un vaccin care substituie Hexacima, dar am inteles ca acela poate sa provoace autism. Eu as fi vrut sa cumpar Hexacima, care se da la 2, la 4, la 11 luni”, spune Sorina Puscas pentru Tion.ro.
Vaccinul hexavalent protejeaza copiii impotriva difteriei, tetanosului, a tusei convulsive, pneumoniei, meningitei, poliomielitei si a hepatitei B. Vaccinul este gratuit si se administreaza micutilor pana la implinirea varstei de un an.
„Am fost personal in Arad la cateva farmacii si chiar in Timisoara. Noi o sa-l cumparam in final. Eu vreau Hexacima. Voi pune un coleg sa sune in Ungaria, cineva care stie sa vorbeasca in ungureste si vom merge acolo sa-l cumparam. Am vorbit si cu alte mamici. Si ele vor sa vina in Ungaria pentru a cumpara vaccinul”, spune Sorina.
La nivel national, aproximativ 35.000 de copii din 36 de judete nu au fost vaccinati la timp.
„Ministerul Sanatatii a dat asigurari ca vaccinul va ajunge in teritoriu cat de repede posibil si ca vaccinarea va cuprinde atat copiii care implinesc varsta de vaccinare cat si restantierii”, spune Dana Spac, purtator de cuvant al Directiei de Sanatate Publica Timis.

Citeste si...

14 Ianuarie 2016
 1357    0

Comentarii

+ Adauga Comentariu