Prima pagina

 Ultima ora

 Actualitate

 Expres

 Magazin

 Economic

 Sport

 National

 International

 Sanatate

 Advertoriale

 Poza zilei

 Bancul zilei

 BZT.ro

 BZC.ro

 BZV.ro

Titlul Zilei

26 Aprilie 2024
 76    0

La Timisoara se naste "Partidul Colectiv"

partid colectiv
Un nou partid politic - "Partidul Colectiv" - este in curs de organizare la Timisoara, initiatorul sau, Cosmin Mirisan, un tanar absolvent al Facultatii de Drept, declarand ca formatiunea politica se naste "din nevoia oamenilor de a scapa de coruptie".
Initiatorul "Partidului Colectiv", Cosmin Mirisan, un tanar de 28 de ani care a studiat la Facultatea de Drept din Timisoara, iar in prezent este manager general la o firma de consultanta din municipiu, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, ca formatiunea politica inseamna "reactia oamenilor la umilintele si la coruptia din ultimii ani".

"Partidul Colectiv reprezinta reactia oamenilor la umilintele si coruptia din ultimii 26 de ani din Romania, acest nume l-au ales oamenii si este de inteles de ce", a declarat Cosmin Mirisan.
Tanarul a spus ca partidul va fi o formatiune politica in adevaratul sens al cuvantului si ca urmeaza o perioada de organizare.
"Da, va fi un partid in adevaratul sens al cuvantului, dar in primul rand trebuie sa ne organizam. In momentul de fata, toti cei care au creat pagini si grupuri pe aceasta tema (pe retelele de socializare - n.r.) si mai ales cu aceasta denumire, lucram impreuna pentru a fuziona toate paginile din mediul online, tinand cont ca toate aceste pagini au impreuna peste 10.000 de like-uri se va forma o baza solida de lucru", a declarat Cosmin Mirisan.
Ideea care a pus bazele acestui nou "partid" este nevoia oamenilor de a scapa de coruptie, a mai spus Mirisan.
"Ideea are la baza nevoia oamenilor de a scapa de coruptie, si cum nu e foarte usor de scapat de coruptie si de mafia politica, trebuie creata o entitate solida, care macar sa puna o presiune constanta pe acest mediu viciat, daca nu chiar sa vina cu candidati noi si transparenti din randul cetatenilor de rand sau din randul elitelor care tocmai din cauza coruptiei au ales sa nu se implice", a afirmat Cosmin Mirisan.
Pe viitor, a adaugat acesta, cei care vor sa formeze noul partid intentioneaza sa mentina presiunea pe clasa politica pana se organizeaza, "iar daca reusim sa punem pe picioare o formatiune politica noua si transparenta, sa ii indepartam in mod democratic la alegeri".
Cosmin Mirisan a fost presedintele organizatiei de tineret al Partidului Conservator, a fost o perioada membru PNL, iar de aproximativ un an s-a retras din viata politica.
Cinci ONG-uri au semnat o scrisoare deschisa catre presedintele Klaus Iohannis in care ii propun "un set de masuri fezabile si neutre politic", in timp ce alte liste cu revendicari circula de Facebook, unde au fost create pagini intitulate "Partidul Colectiv".
Pagina "Partidul National Colectiv", creata de "un grup de prieteni din Bucuresti", majoritatea cu job-uri in IT, care precizeaza ca nu sunt membri in vreun partid sau adepti ai vreunei ideologii politice si ca au prieteni raniti grav in Colectiv, a obtinut peste 4.100 de Like-uri, iar grupul "Partidul Colectiv", care are ca administratori noua tineri, reuneste acum 5.582 de membri.

Citeste si...

6 Noiembrie 2015
 1075    0
6 Noiembrie 2015
 1188    0
5 Noiembrie 2015
 1289    0
5 Noiembrie 2015
 1390    0

Comentarii

+ Adauga Comentariu