Prima pagina

 Ultima ora

 Actualitate

 Expres

 Magazin

 Economic

 Sport

 National

 International

 Sanatate

 Advertoriale

 Poza zilei

 Bancul zilei

 BZT.ro

 BZC.ro

 BZV.ro

Titlul Zilei

Acum 22 ore
 55    0

Claudiu Petre si Adrian Rugina, DECORATI post-mortem de presedintele Iohannis

adrian rugina2
Presedintele Klaus Iohannis a conferit post-mortem Ordinul National „Pentru Merit” in grad de Cavaler lui Claudiu Petre si lui Adrian Rugina, in semn de apreciere pentru curajul, altruismul si daruirea de care au dat dovada in timpul tragicului eveniment de la Clubul „Colectiv” din Bucuresti.
Decretele de decorare au fost semnate luni de seful statului.
Presedintele Klaus Iohannis a conferit post-mortem Ordinul National "Pentru Merit" in grad de Cavaler lui Claudiu Petre si lui Adrian Rugina, "in semn de apreciere pentru curajul, altruismul si daruirea de care au dat dovada in timpul tragicului eveniment de la Clubul „Colectiv” din Bucuresti, incercand salvarea mai multor vieti cu pretul sacrificiului suprem", se arata in comunicatul transmis de Administratia Prezidentiala.
"Pentru darzenia si daruirea lor, am decis sa-i decorez post-mortem pe salvatorii Adrian Rugina si Claudiu Petre. In clipele grele, de profunda suferinta, ei au dat dovada de un curaj extrem. Cu pretul propriei vieti, au salvat alti oameni din tragedia de vineri seara. A pune mai presus de sine dragostea de semeni este semnul unei virtuti supreme, despre care invatam cu totii. Ei au dovedit insa ca a-ti iubi aproapele ca pe tine insuti nu este o doar o vorba. Timpul lor nu s-a incheiat pentru ca eroii nu pier niciodata! Dumnezeu sa-i odihneasca!", spune presedintele Iohannis, intr-un mesaj postat pe contul sau de Facebook.
Bloggerul Claudiu Petre, dat disparut de vineri noapte, este una dintre persoanele care si-au pierdut viata in incendiul de la Colectiv, fiind identificat abia duminica de familie, martorii spunand ca el reusise sa scape din club, dar s-a intos sa-i ajute pe cei care inca nu apucasera sa iasa.
Printre ultimele victime decedate in urma incendiului de la Clubul Colectiv din Capitala, identificate la Institutul National de Medicina Legala, este si bloggerul Claudiu Petre, in varsta de 36 de ani.
Presa a relatat ca acesta reusise sa iasa vineri noapte din clubul unde a avut loc incendiul in care au murit 29 de persoane, dar ca s-a intors sa ajute persoanele ranite, lasandu-si documentele si telefonul mobil la un prieten. Potrivit martorilor, barbatul, cunoscut ca blogger si fotograf, avea o corpolenta atletica si reusise sa scape din infernul declansat in urma incendiului. El s-a intors, insa, ca sa ajute o fata pe care a scos-o din club, dupa care s-a intors sa salveze si alti oameni.
Martorii spun ca acesta reusise sa iasa si a doua oara, dar ca se vedea ca era afectat de incendiu, astfel ca a fost urcat intr-o ambulanta, unde i s-au acordat ingrijiri. Din acel moment, acesta nu a mai fost vazut, iar familia si prietenii l-au cautat peste 30 de ore atat la INML, cat si la toate spitalele unde fusesera adusi raniti, el nefiind gasit.
Abia duminica dimineata, Claudiu Petre a fost identificat, in sfarsit, de catre familie, la Institutul National de Medicina Legala "Mina Minovici".
"Cand am vazut ca se duce flacara in sus, mi-am luat geanta si am fugit la usa... Au fost cateva secunde. Mi-am dat seama ca trebuie sa ma bag undeva, intr-un colt, cat mai jos, ca nu mai respiram normal. M-am bagat in hol, la intrare, si m-a stins Claudiu. M-a luat afara si s-a dus sa mai salveze", a declarat prietena lui Claudiu, Flavia, conform presei.
Adrian Rugina, care era tobosar al trupei Bucium, a murit in incendiul din Bucuresti.
Originar din Piatra-Neamt, Adrian Rugina, in varsta de 38 de ani, care a fost si membru al trupei Teuton, a iesit printre primii din Colectiv dupa izbucnirea incendiului, insa s-a intors in club pentru a salva alte persoane, potrivit relatarilor de pe pagina sa de Facebook.
Potrivit ultimului bilant, in urma incendiului izbucnit vineri noapte in clubul Colectiv au murit 31 de persoane, ultima - un tanar neidentificat de la Spitalul de Arsi- in cursul zilei de luni. Alte aproximativ 130 de persoane sunt internate in mai multe spitale din Bucuresti, pana la 90 fiind in stare critica si grava. Mediafax.ro

Citeste si...

2 Noiembrie 2015
 1270    0
2 Noiembrie 2015
 1313    0

Comentarii

+ Adauga Comentariu