Prima pagina

 Ultima ora

 Actualitate

 Expres

 Magazin

 Economic

 Sport

 National

 International

 Sanatate

 Advertoriale

 Poza zilei

 Bancul zilei

 BZT.ro

 BZC.ro

 BZV.ro

Titlul Zilei

3 Mai 2024
 68    0

Elevii din judetul Caras-Severin invata noile reguli de separare a deseurilor

noile reguli de separare a deseurilor
Elevii de la sapte licee vor invata noile reguli de separare a deseurilor la un seminar de informare ce se va desfasura joi, la Otelu-Rosu. 
"Joi, la Otelu Rosu, va debuta a doua serie de seminarii de informare, de tip picnic, adresate elevilor caraseni, cu privire la derularea proiectului - Sistem integrat de management al deseurilor in judetul Caras-Severin - implementat de Consiliul Judetean. In cadrul campaniei de promovare - 004 Mediu. Misiune in spatiul verde - in perioada 4 - 12 iunie, vor avea loc sase seminarii de informare, unde au fost invitati sa participe elevi de la sapte licee din judet. Evenimentele sunt programate in Otelu Rosu pe 4 iunie, la Bozovici pe 8 iunie, in Oravita pe 9 iunie, in Moldova Noua pe 10 iunie, la Teregova pe 11 iunie si in Baile Herculane pe 12 iunie", afirma Camelia Susco, sef Serviciu Comunicare in cadrul Consiliului Judetean Caras-Severin. 
Timp de cateva ore, elevilor si profesorilor insotitori le vor fi prezentate avantajele colectarii selective a deseurilor, prin demonstratii, activitati interactive si jocuri. Alte patru astfel de evenimente au fost deja organizate in luna aprilie, la Resita, Bocsa, Anina si Caransebes. 
Derulat pe o perioada de 44 de luni, pana la 31 octombrie 2015, proiectul urmareste implementarea unui sistem integrat de gestionare a deseurilor care sa aiba ca efect reducerea cantitatii de deseuri depozitate, norma impusa de legislatia europeana. Proiectul prevede construirea Centrului de management integrat al deseurilor care va include un depozit central ecologic de deseuri, o statie de sortare si o statie de tratare mecano-biologica simpla la Lupac. 
Alte trei statii de transfer vor fi construite la Pojejena, Bozovici si Otelu Rosu. Pe parcursul derularii proiectului vor fi executate si lucrarile de inchidere a depozitelor neconforme de deseuri din judetul Caras-Severin. Sunt prevazute construirea drumurilor de acces pentru depozitul central si statiile de transfer si achizitionarea de echipament pentru colectarea selectiva a deseurilor. 
Proiectul "Sistem integrat de management al deseurilor in judetul Caras-Severin'"este cofinantat din Fondul European de Dezvoltare Regionala prin Programul Operational Sectorial "Mediu" - Axa Prioritara 2, Domeniul Major de Interventie 1 "Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deseurilor si reabilitarea siturilor istorice contaminate". 
Valoarea totala a proiectului, fara TVA, depaseste 186 milioane lei. AGERPRES

Citeste si...

3 Iunie 2015
 1254    0
3 Iunie 2015
 1241    0

Comentarii

+ Adauga Comentariu