News Flash:

Aeroportul Oradea va avea un al doilea terminal, nou, finalizat in 2018

19 Iulie 2017
949 Vizualizari | 0 Comentarii
aeroport oradea
Consiliul Judetean Bihor a anuntat marti asocierea de firme - UTI Grup si Eldiclau SRL - care va construi cel de-al doilea terminal al Aeroportului International Oradea, in valoare de 21,7 milioane lei, finalizat in anul 2018. 
Contractul pentru proiectarea si executia lucrarilor urmeaza sa fie semnat intrucat contestatiile depuse de doua asocieri concurente au fost respinse. 
Potrivit comunicatului CJ Bihor, Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor a respins contestatiile formulate de doua asocieri de firme (S.C. Constructii Bihor S.A. Oradea - S.C. ICCO Energ S.R.L. Brasov - S.C. Transproiect 2001 S.A. Bucuresti, respectiv S.C. Trameco S.A. Oradea-S.C. Vega 93 S.R.L. Galati - S.C. Consitrans SRL Bucuresti) privind rezultatul licitatiei construirii noului terminal al Aeroportului din Oradea. 
Astfel, autoritatile judetene urmeaza sa semneze contractul de achizitie cu concernul S.C. UTI Grup S.A. Bucuresti - S.C. Eldiclau S.R.L, castigatorul initial al construirii terminalului II. 
Oferta castigatoare propune executarea lucrarii pentru suma de 21.796.261,49 lei, valoarea estimata fiind de 22.251.020 lei. Castigatorii isi asuma proiectarea precum si executia lucrarii, termenul de executie fiind de 12 luni. 
"Si la aceasta lucrare reusim sa ne incadram in termenii prestabiliti. Astfel, in 2018 vom pune la dispozitia calatorilor un al doilea terminal, modern si la standarde europene. Constructia este pe deplin justificata, avand in vedere cresterea permanenta a numarului de zboruri de pe Aeroportul din Oradea. Prin aceasta investitie urmarim sa devenim un centru important pentru cei care aleg sa calatoreasca cu avionul, oferind conectarea judetului Bihor cu cele mai importante regiuni din Europa', a declarat Pásztor Sándor, presedintele Consiliului Judetean Bihor. 
Proiectul "Construire, extindere si modernizare terminale de pasageri la Aeroportul Oradea" presupune ridicarea unei cladiri cu suprafata desfasurata de 2.925 mp. 
De asemenea, contractul presupune si "reamenajarea" actualului terminal al Aeroportului, care, dupa punerea in functiune a celui de-al doilea terminal, va prelucra doar pasagerii de la plecari internationale. 
Noul terminal va deservi cursele interne sosiri si plecari si sosirile curse externe. Conform regulilor Schengen, trebuie separate fluxurile de plecari de sosiri externe. 
Constructorul va trebui sa amenajeze si o parcare noua in zona terminalului II, cu 128 de locuri pentru autoturisme, trei locuri de parcare autocare, sase locuri stationare autobuze, cinci locuri parcare autoturisme persoane cu mobilitate redusa si 14 locuri pentru taxi. 
Totodata, potrivit proiectului, va reface si parcarea existenta, cu trei locuri de parcare pentru autocare si 80 pentru personalul de deservire a Aeroportului. AGERPRES
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1245 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006507 (s)