Termenul pentru depunerea ofertelor la licitația privind demolarea Stadionului „Dan Pătinișanu” din Timișoara a fost extins, fiind necesare clarificări suplimentare.
Conform informațiilor disponibile pe site-ul de licitații, ofertele pot fi depuse până pe 7 octombrie pentru contractul în valoare de 23,7 milioane de lei.
Licitația pentru demolarea stadionului din Timișoara a fost lansată de administrația județeană pe 12 septembrie, având inițial termenul limită pe 30 septembrie.
„Există un interes crescut, iar mai mulți posibili ofertanți au solicitat prelungirea termenului precum și încă o vizită la amplasament”, a declarat pentru Ziarul Express de Banat Consiliul Județean Timiș.
Pentru demolarea, în 2024, în bugetul județului sunt disponibili doar 1 milion de lei, „urmând ca, de anul viitor, pe măsură ce se va intra în etapa propriu-zisă de execuție, să se identifice și să se aloce sursele de finanțare pentru restul sumei necesare”, au anunțat reprezentanții Consiliului Județean Timiș.
Totul va fi demolat: clădirile folosite ca birouri, vestiarele, tribunele și casele de bilete. Vor fi dezafectate nocturna, copertina și tunelul de acces către teren, iar gardurile vor fi îndepărtate, urmată de igienizarea întregului perimetru.
Pe același teren se va construi o nouă bază sportivă. Noul stadion va avea 30.000 de locuri și nu va include pistă de atletism. Investiția se ridică la aproximativ 180 de milioane de euro și este coordonată de Compania Națională de Investiții. Licitația pentru construcția stadionului a fost contestată, iar noul termen pentru depunerea ofertelor este 14 octombrie.
© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1371 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005303 (s)
Comentarii (0)