News Flash:

Cum este calitatea vieții în Timișoara

69,2% dintre timișoreni sunt convinși că direcția orașului este bună

23 Iulie 2024
410 Vizualizari | 0 Comentarii
Sursa foto banatulazi ro

Aproape 70% dintre timișoreni consideră că Timișoara se îndreaptă într-o direcție pozitivă, în creștere față de anul trecut (65,7%) și atingând cea mai mare valoare înregistrată până acum. Cu toate acestea, pesimismul este semnificativ în ceea ce privește viitorul țării și al Europei – potrivit datelor din Barometrul Calității Vieții în Timișoara 2023, realizat de Primăria Timișoara în colaborare cu Universitatea de Vest Timișoara. Astfel, 69,2% dintre timișoreni cred că direcția orașului este pozitivă, în timp ce doar 29,4% consideră că România se îndreaptă într-o direcție bună și 41,2% apreciază direcția bună a Europei.

„Menținerea unui nivel ridicat de satisfacție generală este un semn pozitiv. Întotdeauna este loc pentru îmbunătățiri, dar stabilitatea este încurajatoare pentru noi ca administrație, este un indiciu că măsurile și inițiativele noastre sunt eficiente. Cred că cel mai bine se vede acest lucru în diferența uriașă între optimismul privind direcția Timișoarei, care a crescut față de anul trecut și a ajuns la aproape 70%, și pesimismul legat de direcția țării. Sunt și alte puncte îmbucurătoare, cum ar fi creșterea numărului de timișoreni care folosesc transportul în comun. Feedback-ul timișorenilor este extrem de valoros pentru noi, prin intermediul acestui instrument care ne ajută să avem o radiografie a cum se trăiește în Timișoara, o radiografie bazată pe date științifice. Mulțumesc UVT, echipei de cercetare și sperăm ca în viitor să colaborăm și pentru cercetări care ne arată și motivația din spatele răspunsurilor”, a afirmat viceprimarul Ruben Lațcău.

„Această analiză, realizată în a opta ediție, este foarte importantă pentru comunitate. Expertiza pe care UVT o are, prin cele unsprezece facultăți componente, poate contribui semnificativ la bunul trai al cetățenilor orașului. Este mare nevoie de astfel de instrumente științifice, care pot deschide mintea, viziunea și sufletul oamenilor, care generează astfel încredere. Odată ce aceste instrumente științifice există și avem la dispoziție rezultatele cercetărilor, nu mai rămâne decât ca cei din zona politică și administrativă să le folosească, să-și ghideze activitatea și viitoarele decizii pentru îmbunătățirea indicatorilor ce definesc calitatea vieții. Proiectul Barometrului calității vieții în Timișoara oferă un exemplu bun pentru ca să înțelegem că parteneriatele dintre universitățile timișorene, Alianța Timișoara Universitară și administrația locală reprezintă cheia dezvoltării sustenabile a comunității. Felicit Primăria Municipiului Timișoara pentru consecvență, pentru modul în care susține realizarea sondajului și dă utilitate datelor, la fel cum îi felicit și pe realizatorii studiului, colegi cercetători din echipa de proiect, reprezentând mai multe dintre facultățile UVT”, a transmis rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea.

În general, calitatea vieții în Timișoara rămâne ridicată, cu un grad mai mare de satisfacție în ceea ce privește educația și familia, dar mai scăzut în privința situației financiare și a stării de sănătate. Aproximativ 33% dintre timișoreni consideră că viața lor s-a îmbunătățit, un procent similar cu cel din 2022. Totuși, se observă o ușoară creștere a numărului de persoane care simt că viața lor s-a deteriorat, în special în rândul celor peste 45 de ani. Timișorenii consideră că găsirea unui loc de muncă în oraș este relativ ușoară, dar întâmpină dificultăți în găsirea unei locuințe la un preț accesibil. Ei sunt foarte mulțumiți de universitățile și școlile din oraș, de facilitățile culturale, de accesul la magazine și supermarketuri, iluminatul public, spațiile pietonale din centru și transportul în comun.

În plus, 87% dintre timișoreni consideră că este esențială recuperarea și utilizarea corectă a patrimoniului orașului. Pe de altă parte, cele mai mari nemulțumiri se referă la spitalele din oraș (19%), administrația locală (16%) și serviciile sociale pentru copii, vârstnici și persoane cu dizabilități (13%). Traficul auto rămâne o problemă semnificativă, conform datelor Barometrului.

În ceea ce privește mobilitatea, peste 50% dintre timișoreni afirmă că folosesc transportul în comun, înregistrând o creștere de aproape 5% față de anul 2022 și o tendință de creștere constantă de după pandemie, când utilizarea acestuia a scăzut considerabil. Cetățenii apreciază apropierea de locuință, siguranța și confortul, dar critică frecvența redusă a curselor și nerespectarea programului afișat. Totuși, mașina personală rămâne mijlocul de transport cel mai utilizat, cu aproape 62% dintre timișoreni care preferă autoturismul propriu. În ceea ce privește calitatea mediului înconjurător, gradul de satisfacție este de aproximativ 60% în privința calității aerului, a apei de la robinet, curățeniei, zgomotului și a spațiilor verzi și parcurilor din cartier.

În cartiere, percepțiile variază, dar, în general, cel mai mare grad de satisfacție este legat de relațiile cu vecinii, de siguranța nocturnă și de piețele agroalimentare. În schimb, nemulțumirile sunt concentrate pe lipsa locurilor de parcare și pe insuficiența facilităților sportive și opțiunilor de petrecere a timpului liber în cartier. Percepția generală asupra TM2023 este pozitivă, iar majoritatea participanților la 1 sau mai multe evenimente au vârste cuprinse între 18 și 55 de ani și au studii superioare.

Barometrul Calității Vieții în Municipiul Timișoara 2023, ajuns la cea de-a opta ediție, a fost realizat de Universitatea de Vest Timișoara, prin Departamentul de Sociologie al Facultății de Sociologie și Psihologie. Studiul s-a desfășurat pe un eșantion de 2.525 de persoane, folosind metode de interviuri față în față sau online. Marja de eroare este de ± 2,1% la un nivel de încredere de 95%. Echipa de cercetare de la UVT este formată din: coordonatorul proiectului, conf. univ. dr. Marius Matichescu, și membrii echipei: lector univ. dr. Alexandru Drăgan, prof. univ. dr. Delia Vârgă, conf. univ. dr. Daniel Lucheș, lector univ. dr. Silvia Fierăscu, conf. univ. dr. Claudiu Boțoc, asist. cercetare Livia Onici, asist. cercetare Madalina Giurgi și asist. cercetare Raluca Răducanu.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2026 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1150 (s) | 43 queries | Mysql time :0.008184 (s)