News Flash:

Ziua Unitatii Germane, marcata la Timisoara

4 Octombrie 2016
125 Vizualizari | 0 Comentarii
Ziua Unitatii Germane
Ziua Unitatii Germane a fost marcata sambata, la Opera Nationala Romana din Timisoara, printr-un concert de gala si o receptie oferita de Consulatul Republicii Federale Germania. 


''Un consulat nu isi poate indeplini misiunea singur, fara sprijinul partenerilor locali. De aceea tin sa va multumesc dumneavoastra, celor care ne-ati onorat cu prezenta la festivitatea ocazionata de sarbatorirea celei de-a 26 Zi a Unitatii Germaniei, sarbatorita pentru prima oara pe 3 octombrie 1990. Ne bucuram ca putem sarbatori impreuna cu dumneavoastra un eveniment cu o frumoasa traditie, in ambientul Operei Nationale Romane din Timisoara'', a spus consulul Rolf Maruhn. 


Acesta si-a amintit de ziua de 18 octombrie 1716, cand armata condusa de printul Eugeniu de Savoya, victorioasa impotriva Imperiului Otoman, a intrat in Cetatea Timisoara, deschizand astfel drumul spre civilizatie si dezvoltare. 


Au mai rostit alocutiuni Berndt Fabritius, membru al Guvernului Bavariei; Mircea Bacala, prefectul judetului Timis; Dan Diaconu, viceprimar al Timisoarei; deputatul Ovidiu Gant, reprezentant al comunitatii germane in Parlamentul Romaniei. 


La eveniment au participat invitati din Arad, Caras Severin, Satu Mare si Timis, reprezentanti ai comunitatii germane din Banat si din Satu Mare, precum si reprezentanti ai unor institutii si organizatii din Germania. 


Programul artistic al serii a debutat cu o suita de dansuri populare germane, in interpretarea ansamblului folcloric ''Warjascher Spatzen'' al Forumului German al Tineretului Banatean. 


Orchestra, corul si ansamblul de balet al Operei Nationale Romane din Timisoara au oferit un program cuprinzand arii si dansuri din opere, conducerea muzicala a spectacolului apartinandu-i Mihaelei Silvia Rosca. 


Seara s-a incheiat cu o receptie oferita de Consulatul Germaniei din Timisoara. AGERPRES
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2016 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1037 (s) | 24 queries | Mysql time :0.011618 (s)