News Flash:

Ziua de 2 mai, declarata LIBERA

2 Aprilie 2014
557 Vizualizari | 0 Comentarii
Guvernul a aprobat hotărârea prin care ziua de 2 mai 2014 este declarată zi liberă, au declarat surse oficiale. Conform procedurii, ziua este declarată liberă pentru personalul bugetar, cu excepţia celor din instituţiile publice a căror activitate trebuie asigurată. Ziua liberă este recuperată la o altă dată.

Premierul Victor Ponta a declarat anterior că agenda şedinţei de guvern include hotărârea prin care ziua de 2 mai 2014 este declarată zi liberă şi a precizat că speră ca "predicţiile extrem de optimiste" ale industriei de turism să se adeverească şi să rezulte venituri mari.


Duminică seara, premierul Ponta a afirmat că Guvernul va declara, probabil, ziua de 2 mai 2014 drept zi nelucrătoare, care să fie recuperată la o altă dată, pentru a lega 1 Mai de zilele de sâmbătă şi duminică. Asociaţia de Promovare Litoral-Delta Dunării şi Federaţia Asociaţiilor de Promovare Turistice din România au solicitat Guvernului să declare 2 mai 2014 zi naţională liberă, astfel încât să fie asigurate mai multe zile libere cu ocazia sărbătorii de 1 Mai, pentru sprijinirea turismului.


În acest an, Ziua Internaţională a Muncii - 1 mai, zi liberă legală prevăzută în Codul Muncii, este într-o zi de joi.


Cele două organizaţii au solicitat Guvernului emiterea unui act normativ pentru declararea zilei de vineri 2 mai 2014 ca zi naţională liberă, urmând ca aceasta să fie recuperată în cursul lunii mai. Mediafax.ro

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0826 (s) | 24 queries | Mysql time :0.010488 (s)