News Flash:

VREMEA va ramane rece pentru aceasta perioada

11 Decembrie 2013
571 Vizualizari | 0 Comentarii
Joi, vremea va fi mai rece decât ar fi normal pentru această dată în nord-vest şi centru, anunţă Administraţia Naţională de Meteorolgie. ÎN ŢARĂ

Joi, vremea se va menţine mai rece decât ar fi normal pentru această perioadă, în timp ce în restul teritoriului regimul termic va fi apropiat de mediile multianuale ale perioadei. În estul şi sud-estul ţării, cerul va fi mai mult noros, iar în prima parte a zilei va mai ninge slab, local în Dobrogea, pe arii restrânse în jumătatea estică a Munteniei şi izolat în Moldova şi zona de munte. În restul intervalului, în aceste regiuni se vor mai semnala trecător şi pe spaţii restrânse precipitaţii slabe, mai ales sub formă de ninsoare, cu precădere în Dobrogea.  În celelalte zone cerul va fi variabil, dar în zonele joase, îndeosebi din centru, nord-vest, dimineaţa şi noaptea se va semnala ceaţă, izolat persistentă şi asociată cu chiciură şi fulguieli. Vântul va sufla slab şi moderat cu unele intensificări în prima parte a zilei, în Moldova şi Dobrogea, dar mai ales în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, unde pe creste, vântul va sufla tare, cu peste 80-90 km/h, spulberând zăpada deja pusă. Temperaturile maxime, în creştere uşoară faţă de ziua precedentă, vor fi cuprinse între -4 grade în estul Transilvaniei şi 7 grade în Oltenia, iar cele minime se vor încadra între -12 şi -1 grad.


ÎN BUCUREŞTI


Joi, vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va fi mai mult noros, iar la începutul zilei vor fi condiţii de fulguială. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 2...3 grade, iar cea minimă de -4...-2 grade.


Vineri, valorile termice se vor situa în general în limite apropiate de normalul perioadei, mai ales la deal şi la munte, unde acestea vor mai creşte uşor faţă de intervalul precedent. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în estul şi sud-estul ţării, însă doar pe arii restrânse în Dobrogea şi estul Munteniei şi izolat în Moldova, în cursul zilei, vor mai fi precipitaţii slabe, predominant sub formă de ninsoare. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase de relief se va semnala ceaţă, local în jumătatea de vest şi pe spaţii mai restrânse în rest, izolat persistentă pe tot parcursul intervalului în Transilvania şi asociată cu chiciură şi fulguieli trecătoare. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -5 grade în Transilvania şi 7 grade în Oltenia, iar cele minime se vor încadra între -8 şi 1 grad, mai coborâte în depresiuni, spre -13 grade. Mediafax 


joi vineri
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1024 (s) | 35 queries | Mysql time :0.018220 (s)