News Flash:

VREMEA se va raci in weekend

17 Octombrie 2014
521 Vizualizari | 0 Comentarii
Sambata, vremea se va raci si in regiunile extracarpatice, astfel ca la nivelul intregii tari se vor inregistra valori termice in jurul celor normale in a doua decada a lunii octombrie; temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 11...13 grade in jumatatea nordica a Moldovei si 21...22 de grade in Oltenia si sud-vestul Munteniei, iar cele minime intre 2 si 10 grade, mai coborate, spre -1 grad, in depresiunile Carpatilor Orientali, unde se va produce bruma.


Cerul va avea innorari temporare si va ploua local in Transilvania, in Muntenia si la munte si pe arii restranse in restul teritoriului.


Pe crestele montane, trecator, vor fi si precipitatii mixte. Vantul va sufla moderat, cu intensificari in special in est si in sud-est, cu viteze ce vor depasi local 55...60 km/h, iar in zona montana inalta va sufla tare, cu rafale de peste 70 km/h. Spre sfarsitul intervalului, in zonele joase, vor fi conditii de ceata.


Duminica, vremea va fi predominant frumoasa, dar racoroasa in majoritatea zonelor, in special dimineata si noaptea. Cerul va fi variabil, iar vantul va sufla slab si moderat. Temperaturile maxime se vor incadra intre 12 si 20 de grade, iar cele minime intre 0 si 10 grade, mai coborate, spre -4 grade in depresiunile Carpatilor Orientali, unde se va produce bruma. In zonele joase, pe arii restranse, se va semnala ceata.


IN BUCURESTI:


Sambata, valorile termice vor marca o scadere fata de intervalul precedent. Cerul va fi temporar noros si trecator va ploua slab. Vantul va sufla slab si moderat. Temperatura maxima va fi de 18...19 grade, iar cea minima de 7...9 grade.


LA MUNTE:


Sambata, vremea se va raci fata de intervalul anterior. Cerul va fi variabil, cu innorari pe parcursul zilei cand local va ploua. Pe crestele montane, trecator, precipitatiile pot fi si sub forma de lapovita si ninsoare. Vantul va prezenta intensificari temporare, cu viteze mai mari  in zona inalta, unde la rafala va depasi 70 km/h.


Duminica, vremea va fi in general frumoasa, dar usor mai rece decat in mod normal pentru aceasta perioada. Cerul va fi variabil, iar vantul va sufla slab si moderat cu unele intensificari pe creste. Valorile termice nu vor avea variatii semnificative fata de intervalul anterior. Mediafax.ro

duminica
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0899 (s) | 35 queries | Mysql time :0.034776 (s)