News Flash:

VREMEA pana pe 4 mai. Cat va ploua si ce temperaturi vor fi in urmatoarele doua saptamani, in fiecare regiune a tarii

22 Aprilie 2014
752 Vizualizari | 0 Comentarii
Ploile vor reveni în aproape toate regiunile ţării, până la sfârşitul lunii aprilie, în unele zone s-ar putea cumula cantităţi de apă mai însemnate, iar până în 4 mai se vor înregistra, în medie, temperaturi de 18-20 de grade, potrivit prognozei realizate de Administraţia Naţională de Meteorologie. 

BANAT

Conform prognozei ANM pentru perioada 21 aprilie - 4 mai, în Banat, primele zile ale intervalului vor fi caracterizate de un regim termic peste cel normal în a doua parte a lunii aprilie, cu temperaturi în medie de 22-23 de grade. Apoi, până spre sfârşitul celor două săptămâni de prognoză, vor fi oscilaţii termice, dar în general se vor înregistra temperaturi de 19 - 21 de grade ziua. Temperaturile din timpul nopţii vor fi în creştere uşoară în primele zile, până la o medie regională de 11 - 12 grade, depăşind pragul climatologic al datei, apoi vor oscila în jurul normelor pentru sfârşit de aprilie şi început de mai, respectiv 8 - 9 grade.


Probabilitatea de ploaie se va menţine ridicată în mare parte a intervalului de referinţă, fiind de aşteptat şi perioade în care se pot cumula cantităţi de apă mai importante. 

CRIŞANA


În Crişana, în primele zile ale intervalului de prognoză, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit, cu valori maxime, în medie, de 22 de grade. Apoi, până spre sfârşitul celor două săptămâni de prognoză, se vor înregistra temperaturi, în medie, de 18 - 20 de grade. Temperaturile minime nocturne vor fi în creştere uşoară în primele zile, până la o medie regională de 10 - 11 grade, depăşind pragul climatologic al datei, apoi vor oscila în jurul normelor pentru sfârşit de aprilie şi început de mai, respectiv 8 - 9 grade.


Şi în această regiune, probabilitatea de ploaie se va menţine ridicată în mare parte a intervalului de referinţă, fiind de aşteptat şi perioade în care se pot cumula cantităţi de apă mai importante.


TRANSILVANIA


În Transilvania, temperaturile în primele zile ale intervalului de prognoză vor fi, în medie, de 20 - 22 de grade, apoi, până în 4 mai, se vor înregistra, în medie, temperaturi de 17 - 19 grade. Temperaturile minime nocturne vor fi în creştere treptată în prima săptămână, până la o medie regională de 8 - 9 grade, depăşind pragul climatologic al datei, apoi vor oscila în general în jurul normelor pentru sfârşit de aprilie şi început de mai, respectiv 6 - 7 grade.


MARAMUREŞ


În Maramureş, vremea va fi caldă în primele zile, cu o medie a temperaturilor de 21 - 22 de grade, apoi, până spre sfârşitul celor două săptămâni de prognoză, temperaturile vor fi apropiate de mediile climatologice ale perioadei, cu valori între 17 şi 19 grade. În timpul nopţii, temperaturile minime vor fi în creştere uşoară în primele zile, ajungând până la 10 grade, apoi vor oscila în jurul normelor pentru sfârşit de aprilie şi început de mai, respectiv 7- 9 grade.


Probabilitatea de ploaie atât în Transilvania, cât şi în Maramureş va fi relativ ridicată în aproape toate zile intervalului de referinţă, fiind de aşteptat şi perioade în care se pot cumula cantităţi de apă mai importante.


MOLDOVA


În Moldova, până miercuri se vor înregistra temperaturi de 21 - 22 de grade, apoi valorile termice vor scădea, în medie, spre 18 - 16 grade, apropiate de mediile climatologice ale perioadei. La începutul celei de-a doua săptămâni de prognoză se estimează o încălzire uşoară a vremii, maximele termice urmând a se situa în jurul unei medii de 19 grade, iar până la începutul lunii mai nu se mai întrevăd oscilaţii semnificative ale regimului termic diurn. Temperaturile nocturne se vor încadra, în medie, între 7 şi 10 grade, fiind în general mai ridicate decât mediile multianuale specifice ultimei decade a lunii aprilie şi începutului de mai, cu cele mai ridicate valori la mijlocul primei săptămâni de prognoză.


Probabilitatea de apariţie a ploilor se menţine ridicată în fiecare zi, începând de marţi 22 aprilie, iar în intervalul 24 - 25 aprilie, va ploua pe arii mai extinse şi vor fi posibile cantităţi de apă mai însemnate.


DOBROGEA


În Dobrogea, până miercuri vor fi temperaturi maxime de 19 grade, apoi, în perioada 24-29 aprilie, vor scădea la 16 grade, iar din 30 aprilie până în 4 mai, maximele termice se vor situa din nou în jurul valorii de 19 grade. Temperaturile din timpul nopţii se vor încadra între 9 şi 11 grade.


Începând de miercuri 23 aprilie şi până în 30 aprilie, în Dobrogea se vor semnala sporadic ploi de scurtă durată, aproape în fiecare zi, cu o probabilitate mai mare de apariţie pe arii mai extinse în 24, 25, 27 şi 29 aprilie. După 30 aprilie, şansele de ploaie se vor diminua treptat.


MUNTENIA


În Muntenia, temperaturi de 22 de grade se vor înregistra până miercuri, apoi vor scădea spre 19 grade, din 24 până în 28 aprilie, iar din 29 aprilie vor creşte din nou la 21 de grade. Temperaturile minime nocturne se vor încadra între 8 şi 11 grade, iar diferenţele de la o noapte la alta vor fi foarte mici, în special în a doua săptămână de prognoză, când vor fi relativ constante, în jurul valorii de 9 grade.


Şi în această regiune va ploua temporar, între 23 şi 30 aprilie, iar probabilitatea pentru ploi pe arii mai extinse şi, posibil, mai importante cantitativ va fi în 23 - 25 aprilie, precum şi în zilele de 26, 27 şi 29 aprilie. După 30 aprilile, şansele de ploaie se vor diminua treptat.


OLTENIA


În Oltenia, atât temperaturile din timpul zilei, cât şi mediile termice nocturne nu vor avea variaţii importante pe parcursul celor două săptâmâni de prognoză. Astfel, temperaturile maxime vor scădea uşor, de la o medie de 21 - 22 de grade în primele trei zile, spre aproximativ 18 grade în intervalul 24 - 29 aprilie, pentru ca, începând din 30 aprilie şi până în data de 4 mai, să se situeze în jurul valorii de 20 de grade. Temperaturile minime vor fi cuprinse, în medie, între 8 şi 12 grade, cu cele mai ridicate valori la mijlocul primei săptămâni de prognoză.


Ploi pe arii mai extinse şi izolat mai însemnate cantitativ s-ar putea înregistra în intervalul 23 - 30 aprilie. În rest, ploile se vor semnala sporadic şi vor fi slabe cantitativ.


LA MUNTE


La munte, în primele zile ale intervalului, încălzirea vremii va determina un regim termic peste cel normal în a doua parte a lunii aprilie, cu temperaturi maxime, în medie, de 12 - 14 grade şi minime ce vor urca de la o valoare medie de 2 - 3 grade până spre 5 - 6 grade. Apoi, până spre sfârşitul celor două săptămâni de prognoză, nu vor fi variaţii termice semnificative, în general valorile urmând a fi apropiate de mediile climatologice specifice, ziua între 8 şi 12 grade, iar noaptea între 2 şi 4 grade, în medie.


În cele două săptămâni, la munte sunt aşteptate ploi, iar în zilele de 24, 25 şi 28 aprilie s-ar putea cumula cantităţi de apă mai însemnate.


Estimarea ANM pentru următoarele două săptămâni este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru Prognoze pe Medie Durată de la Reading, Anglia. Mediafax.ro


banat transilvania moldova dobrogea muntenia oltenia la munte
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1093 (s) | 35 queries | Mysql time :0.017925 (s)