News Flash:

Virusul H5N1 provoacă primul deces in America de Nord

9 Ianuarie 2014
2018 Vizualizari | 0 Comentarii
O canadiancă întoarsă dintr-o călătorie în China a murit la începutul anului din cauza virusului gripei aviare de tip H5N1, primul caz mortal în America de Sud, a anunţat, miercuri, ministrul canadian al Sănătăţii, Rona Ambrose. "Sunt aici ca să confirm primul caz de H5N1, cunoscut de asemenea ca gripa aviară, în America de Nord", a declarat Ambrose.

Decesul locuitoarei din Alberta (vestul Canadei) este un "caz izolat", a apreciat Rona Ambrose.

Femeia care a decedat a început să resimtă simptome după ce a efectuat un zbor cu compania Air Canada între Beijing şi Vancouver la 27 decembrie. Ea şi-a continuat călătoria cu un alt zbor, cu destinaţia Edmonton, în provincia Alberta. Starea sa de sănătate s-a agravat rapid şi a fost nevoită să se ducă la spital, unde a decedat la 3 ianuarie, a precizat responsabilul pentru Sănătate din Alberta, James Tallbot.

Aproximativ 650 de cazuri de gripă aviară au fost înregistrate în 15 ţări în ultimii zece ani, cu o rată a mortalităţii de 60%, a notat el.

Autorităţile chineze, dar şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), au fost prevenite în legătură cu acest deces, au anunţat oficialii canadieni.

Toate persoanele care au călătorit în data de 27 decembrie la zborurile Air Canada 030 (Beijing-Vancouver) şi 244 (Vancouver-Edmonton) sunt în curs de verificare pentru a fi supuse unor analize medicale de precauţie. Mediafax.ro

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1290 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004999 (s)