News Flash:

Viorel Catarama despre Dinu Patriciu: Ramane o situatie complicata in urma sa

19 August 2014
493 Vizualizari | 0 Comentarii
Viorel Catarama, un apropiat al lui Dinu Patriciu, spune ca moartea omului de afaceri a fost cauzata de unele complicatii care au aparut de la tratamentul pe care l-a urmat dupa transplantului de ficat la care a fost supus in 2012. 


Dinu Patriciu a murit la Londra


“Protocoalele prevad mai multe medicamente pentru scaderea imunitatii pentru ca noul ficat sa poata sa fie asimilat. Dar odata cu scaderea imunitatii apar alte boli. Evolutia dupa operatia de transplant a fost buna, dar nu a rezistat altor boli”, a spus Catarama.


Viorel Catarama isi aminteste ca l-a intalnit pe Dinu Patriciu in 1990, pe “taram politic”, iar impreuna au fost implicati atat in zona politica cat si de business, fiind prieteni dar si adversari.


“In ultimii 25 de ani, Dinu Patriciu a fost cel mai performant om de business din Romania, singurul care a facut o tranzactie de peste 1 miliard de dolari. Aceasta tranzactie l-a propulsat in topul celor mai bogati romani si i-a generat un anumit statut. Dupa aceasta tranzactie a avut mai multe afaceri nu foarte profitabile, dar va ramane in istoria businessului romanesc drept romanul care a realizat cea mai mare tranzactie”, a mai spus Viorel Catarama.


Catarama a adaugat ca in ultima perioada Dinu Patriciu s-a preocupat mai mult de sanatate si mai putin de business, iar in urma sa ramane o situatie complicata, “un proces complicat de divort pe rol”, si multe afaceri in derulare.


“Dinu Patriciu a fost un om cu o energie debordanta. Nu putea sa stea linistit. Trebuia sa faca tot timpul ceva, fie in afaceri, fie in politica (…) Este surprinzator pentru un om care nu a consumat alcool ca toate au fost cauzate de ficat. A fost un liberal nelinistit in permanenta”, a mai spus Catarama.

viorel catarama dinu patriciu
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0949 (s) | 35 queries | Mysql time :0.032929 (s)