News Flash:

Violonistul de origine romana Stefan Tarara a castigat Concursul Enescu 2014 la sectiunea Vioara

19 Septembrie 2014
1212 Vizualizari | 0 Comentarii
Stefan Tarara
Violonistul de origine romana Stefan Tarara a castigat Concursul International "George Enescu" - sectiunea Vioara, primind ropote de aplauze din partea publicului prezent joi seara la Ateneul Roman din Capitala, dupa ce a interpretat "Concertul pentru Vioara" de Piotr Ilici Ceaikovski.
Castigatorul Concursului International "George Enescu" la sectiunea Vioara a fost desemnat joi seara, in urma unei serii de trei concerte extraordinare alaturi de Orchestra Filarmonicii "George Enescu", desfasurate pe scena Ateneului Roman. Astfel, premiul I i-a revenit violonistului Stefan Tarara (Germania), premiul al II-lea i-a revenit violonistului Fedor Roudine (Franta), iar premiul al treilea a fost castigat de violonista Wonhee Bae (Coreea de Sud). Rezultatele au fost anuntate la finalul unei seri in care s-au interpretat "Concertul pentru Vioara si Orchestra in Re Major Op. 35", de Piotr Ilici Ceaikovski, si "Concertul in re minor op. 47 pentru vioara si orchestra", de Jean Sibelius, informeaza organizatorii evenimentului.
Laureatii Concursului Enescu 2014 la sectiunea Vioara au fost desemnati de juriul international, la ceremonia de gala, care a avut loc in Sala Mare a Ateneului Roman, cu participarea extraordinara a Orchestrei Filarmonicii "George Enescu". Finala sectiunii de Vioara a fost transmisa live pe un ecran in fata Ateneului Roman, pe TVR 2 si TVR HD, precum si pe site-ul Festivalului si Concursului Enescu, www.festivalenescu.ro.
Publicul prezent la Ateneul Roman a aplaudat intens cand Pierre Amoyal, presedintele juriului sectiunii de Vioara, a anuntat numele castigatorului, Stefan Tarara, violonist de origine romana stabilit in Germania. Mediafax.ro
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1377 (s) | 43 queries | Mysql time :0.008672 (s)