News Flash:

Vineri incepe POSTUL CRACIUNULUI

14 Noiembrie 2013
454 Vizualizari | 0 Comentarii

Postul Crăciunului începe vineri şi durează 40 de zile, printre care sunt multe cu dezlegare la peşte, ulei şi vin, pană în Ajunul Crăciunului, cand se ţine post negru pană în jurul orei 15.00 şi este aşteptat preotul să aducă vestea Naşterii Mantuitorului.


Anul acesta lăsatul de sec se face joi seară. Postul Crăciunului ţine de vineri, 15 noiembrie, şi se încheie marţi, 24 decembrie, ziua din Ajunul Crăciunului fiind o zi de post aspru. Dezlegarea la alimentele de dulce se face după Sfanta Liturghie de Crăciun, din data de 25 decembrie.


"Ziua de Ajun a Crăciunului este o zi de post mai aspru decat celelalte zile. Se ajunează pană la ceasul al IX-lea (ora 15.00), cand se obişnuieşte să se mănance, în unele părţi, grau fiert amestecat cu fructe şi miere, în amintirea postului Sfantului Prooroc Daniel şi al celor trei tineri din Babilon. In unele zone se ajunează pană la răsăritul luceafărului de seară, care ne aminteşte de steaua ce a vestit magilor Naşterea Mantuitorului. Această ajunare aminteşte, de asemenea, de postul ţinut odinioară de catehumeni care, în seara acestei zile, primeau botezul creştin şi apoi prima împărtăşire la liturghia săvarşită atunci în acest scop", a explicat părintele Constantin Stoica, purtătorul de cuvant al Patriarhiei Romane.


Postul Crăciunului aminteşte de postul îndelungat al patriarhilor şi drepţilor din Vechiul Testament, în aşteptarea venirii lui Mesia, Izbăvitorul. După unii talcuitori ai cultului ortodox, prin durata lui de 40 de zile, acest post aduce aminte şi de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, cand acesta aştepta să primească cuvintele lui Dumnezeu, Decalogul (cele 10 porunci), scrise pe lespezi de piatră.


La început, nu toţi creştinii posteau în acelaşi mod şi acelaşi număr de zile. De exemplu, unii posteau numai şapte zile, alţii şase săptămani; unii ţineau un post mai aspru, alţii, unul mai uşor. Insă, Sinodul local din Constantinopol, ţinut la anul 1166, sub patriarhul Luca Chrysoverghi, a uniformizat durata Postului Naşterii Domnului în bisericile ortodoxe, hotărand ca toţi credincioşii să postească timp de 40 de zile, începand cu data de 15 noiembrie.


Ca orice post, în primul rand el trebuie să reprezinte o abţinere de la lucrurile rele care îndepărtează de Dumnezeu şi de oameni. Din punctul de vedere al alimentaţiei, Postul Crăciunului este mai uşor faţă de cel al Paştelui, avand multe dezlegări la peşte, ulei şi vin. Se dă dezlegare la peşte şi preparate din peşte, precum şi la vin şi untdelemn în toate zilele de sambătă şi duminică, cuprinse în perioada 21 noiembrie - 16 decembrie, inclusiv. Zilele cu dezlegare sunt marcate, de regulă, în Calendarul creştin ortodox fie prin menţiunea dezlegare la peşte, fie prin simbolul unui peşte.


Conform Calendarului creştin ortodox pe anul 2013, zilele din Postul Crăciunului cu dezlegare la peşte sunt: 21 noiembrie, de sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului; 23, 24 şi 25 noiembrie, în această din urmă zi fiind sărbătoriţi Sfanta Mare Muceniţă Ecaterina şi Sfantul Mare Mucenic Mercurie; 30 noiembrie - Sfantul Apostol Andrei, Ocrotitorul Romaniei; 1 decembrie; 3 decembrie - ziua Sfantului Cuvios Gheorghe de la Cernica şi Căldăruşani; 5 decembrie - Sfantul Cuvios Sava cel Sfinţit; 6 decembrie - Sfantul Ierarh Nicolae; 7 decembrie; 8 decembrie; 12 decembrie, cand este sărbătorit Sfantul Ierarh Spiridon; 14 şi 15 decembrie.


In timpul acestui post, în mănăstiri se ajunează luni, miercuri şi vineri, pană în ceasul al IX-lea, cand se mănancă hrană uscată sau legume fierte, fără untdelemn; marţi şi joi se mănancă plante fierte, drese cu untdelemn, şi se bea vin, iar sambătă şi duminică se îngăduie şi peşte (cu excepţia perioadei dintre 20 şi 25 decembrie, cand postul devine mai aspru). Dacă luni, marţi sau joi cade prăznuirea unui sfant important, se dă dezlegare la peşte, iar miercuri şi vineri, la vin şi untdelemn, dar acestea se consumă numai o dată pe zi. Tot aşa, dacă miercuri sau vineri se întamplă să cadă sărbătorirea unui sfant cu priveghere sau hramul bisericii, atunci se dezleagă la untdelemn, peşte şi vin.


In ultima zi a Postului Crăciunului (24 decembrie), numită Ajunul Crăciunului, credincioşii îl aşteaptă pe preot ca să le aducă vestea Naşterii Mantuitorului, cinstind astfel marea sărbătoare care are să vină.


MEDIAFAX


conform calendarului
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1238 (s) | 35 queries | Mysql time :0.018102 (s)

loading...