News Flash:

VIDEO CUTREMURATOR - Fotbalul, APROAPE DE O NOUA TRAGEDIE. Gusev a fost salvat de la moarte de un adversar!

31 Martie 2014
1767 Vizualizari | 0 Comentarii
gusev
Victoria lui Dnepr Dnepropetrovsk cu Dinamo Kiev de duminică, scor 2-0, putea fi umbrită de o tragedie uriaşă. Oleg Gusev, mijlocaşul lui Dinamo, a fost lovit cu genunchiul în faţă de Boiko, portarul lui Dnepr, fiind salvat de la moarte de intervenţia lui Gaba Kankava, un jucător al lui Dnepr aflat în apropierea fazei. Era minutul 21 al derby-ului dintre Dnepr Dnepropetrovsk şi Dinamo Kiev, iar oaspeţii aveau o lovitură liberă din banda dreaptă. Centrarea lui Iarmolenko a traversat careul şi a ajuns aproape de linia porţii, de unde goalkeeperul Boiko a reţinut balonul. Deloc fără probleme, pentru că experimentatul Oleg Gusev, mijlocaşul lui Dinamo, a încercat să fure mingea în ultima clipă. Fără să-l protejeze pe adversar, Boiko a ajuns primul la minge şi l-a lovit dur în faţă pe Gusev, care s-a prăbuşit inert pe gazon. 
”A acţionat exact ca un medic”

După câteva clipe de uluială, în care Gusev nu a mişcat deloc, ucraineanul a primit primul ajutor chiar de la un adversar, Jaba Kankava. Gruzinul de 28 de ani a văzut că Gusev e în pericol de moarte şi s-a dus glonţ la mijlocaşul lui Dinamo. I-a descleştat imediat limba, iar Gusev a început să respire sacadat, tuşind puternic în căutarea oxigenului vital. Evident, internaţionalul ucrainean a fost înlocuit, iar la spital s-a dovedit că a suferit o fractură de mandibulă, o comoţie cerebrală puternică, pierzându-şi şi un dinte! ”Starea lui Oleg Gusev e bună. Recuperarea sa va dura doar câteva săptămâni, viaţa nu îi e pusă în pericol. Dacă nu exista intervenţia adversarului său, nu ştiu dacă jucătorul ar mai fi trăit. Tot ceea ce a făcut Kankava e, procedural, strict ceea ce ar fi făcut un medic de pe ambulanţă”, a declarat Mihail Raduţkii, şeful spitalului ”Boris”, din Dnepropetrovsk, acolo unde a fost transportat Gusev.

13 goluri în 90 de selecţii pentru naţionala Ucrainei a marcat Gusev în cariera sa. Sursa: ProSport.ro 

Galerie Foto

gusev-1

Galerie Video


oleg gusev
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1113 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005285 (s)