News Flash:

VIDEO - Cautarile avionului disparut se intensifica: US Navy a trimis un sistem de localizare a cutiilor negre

24 Martie 2014
581 Vizualizari | 0 Comentarii
Cautarile s-au intensificat luni în sudul Oceanului Indian, unde au fost mobilizate numeroase avioane si nave, dupa ce au fost observate mai multe fragmente provenind cel mai probabil de la avionul Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines. Un avion chinez a reperat "obiecte" considerate "suspecte" în sudul Oceanului Indian, a anuntat luni agentia oficiala de presa China Noua.

UPDATE 12:15 - Australia a detectat doua obiecte, în cursul cautarilor în sudul Oceanului Indian, care ar putea sa fie fragmente ale avionului ce efectua zborul MH370.


Australia a trimis o nava în zona, cu scopul de a încerca sa recupereze aceste doua obiecte plutitoare, a adaugat Abbott.


Pe de alta parte, Malaysia a anuntat ca obiectele descoperite de Australia urmeaza sa fie recuperate în câteva ore.

UPDATE 12:05 - Cautarile se intensifica în sudul Oceanului Indian


Cautarile s-au intensificat luni în sudul Oceanului Indian, unde au fost mobilizate numeroase avioane si nave, dupa ce au fost observate mai multe fragmente provenind cel mai probabil de la avionul Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines.


Australia, care coordoneaza operatiunile în regiune, a anuntat luni ca urmareste toate pistele pentru localizarea avionului înainte de o înrautatire anuntata a conditiilor meteorologice.

La rândul sau, agentia China Noua a anuntat luni ca "obiecte" suspecte, cel mai probabil având legatura cu avionul Boieng 777, au fost observate în regiune.


Obiectele, de culoare alba si având forma patrata, au fost detectate de un avion militar de tipul Iliusin-76, trimis de autoritatile chineze în cadrul operatiunilor de cautare la care participa numeroase tari. De asemenea, aceste obiecte sunt compuse din doua elemente relativ mari si din alte numeroase bucati raspândite pe o raza de mai multi kilometri.


UPDATE 07:37 - US Navy a trimis un sistem de localizare a cutiilor negre în zona de cautare a MH370


Marina americana a anuntat luni dimineata ca a trimis un sistem de localizare a cutiilor negre în zona în care se concentreaza cautarile unor eventuale fragmente ale avionului apartinând companiei Malaysian Airlines care efectua zborul MH370.


Este vorba despre o "masura de precautie", a anuntat într-un e-mail comandantul William Marks, un purtator de cuvânt al Flotei a VII-a americane.

"În cazul în care este confirmat un câmp de fragmente, acest sistem tractat (de tip) TPL-25 (Towed Pinger Locator System) va constitui un atu suplimentar în încercarea de a localiza cutiile negre" apartinând zborului MH370, dat disparut de la 8 martie cu 239 de persoane la bord, a adaugat el.


Potrivit ofiterului, TPL-25 este capabil sa repreze aceste cutii negre, considerate cruciale, la o adâncime maxima de 6.000 de metri pe fundul marii, captând un semnal acustic.


Un avion comercial este dotat în mod regulamentar doua cutii negre, numite DFDR (Digital Flight Data Recorder) si CVR (Cockpit Voice Recorder).


DFDR înregistreaza secunda cu secunda toti parametri, pentru o perioada de 25 de ore de zbor (viteza, altitudine, traiectorie, etc.)


CVR, un dispozitiv pentru înregistrarea "fonica" a zborului, înregistreaza conversatiile, dar si toate sunetele si anunturile care se aud în cabina de pilotare. O analiza acustica poate sa permita inclusiv cunoasterea regimului motoarelor.


US Navy insista asupra faptului ca trimiterea în zona a unui sistem nu constituie vreo confirmare a descoperirii avionului, dupa anuntul din weekend cu privire la reperarea de catre un satelit francez a unor posisibile fragmente ale avionului care asigura zborul MH370 în sudul Oceanului Indian.


"Este o masura de precautie în vederea pre-pozitionarii unui echipament si personalului în apropiere de zona, în cazul în care sunt gasite vreodata fragmente", a subliniat comandantul Chris Buddle în acelasi mesaj.


UPDATE 06:30 - Un avion chinez a reperat "obiecte suspecte" în zona principala de cautare a MH370


"Obiectele" au fost observate de catre un avion militar de tip Iliusin-76 mobilizat de catre autoritatile chineze în cadrul investigatiilor la care participa numeroase tari, a precizat China Noua.


Mai multe state, între care China si Australia, au detectat prin satelit prezenta unor posibile fragmente în zona principala de cautare a zborului MH370, la aproximativ 2.500 de kilometri în largul coastelor Australiei.


Echipajul avionului chinez a transmis aceste noua elemente atât autoritatilor australiene, cât si spargatorului de gheata chinez Xuelong, trimis în zona de catre autoritatile de la Beijing, a anuntat agentia.


Un satelit francez a detectat, de asemenea, fragmente care pluteau în sudul Oceanului Indian, însa în afara zonei de cautare, în care sunt angajate operatiuni de anvergura, a anuntat luni Australia.


Avionul de tip Boeing 777 care efectua cursa MH370 pe ruta Kuala Lumpur-Beijing s-a "evaporat" la putin timp dupa ce a decolat pe 8 martie, sâmbata, la ora locala 00.41 (vineri, 18.41, ora României), cu 239 de persoane la bord, dintre care doua treimi erau cetateni chinezi.


La jumatatea drumului. între Malaysia si Vietnam, avionul si-a schimbat directia, în sensul invers fata de ruta, iar sistemele de comunicare au fost dezactivate "în mod deliberat", potrivit autoritatilor malaysiene. Continuarea articolului pe MEDIAFAX.ro

Galerie Video


australia
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1059 (s) | 24 queries | Mysql time :0.012558 (s)