News Flash:

Victor Ponta este in concediu medical in timp ce este cercetat pentru coruptie, scrie presa internationala

22 Iunie 2015
1070 Vizualizari | 0 Comentarii
Ponta3
Principalele agentii de presa internationale comenteaza situatia premierului Victor Ponta, notand ca seful Guvernului Romaniei a decis sa isi ia concediu medical in timp ce este cercetat pentru fapte de coruptie.
"Premierul Romaniei, aflat in centrul atentiei din cauza unei investigatii de coruptie, si-a luat concediu medical dupa o operatie la genunchi efectuata in Turcia", comenteaza agentia Associated Press.
"Criticii au denuntat un act de lasitate al lui Victor Ponta, care se foloseste de o problema medicala de rutina pentru evitarea anchetei. Presedintele Klaus Iohannis i-a cerut lui Ponta, care a supravietuit unui vot pentru anularea imunitatii juridice si unei motiuni de cenzura, sa demisioneze. Ponta nu s-a prezentat luni in fata procurorilor anticoruptie, care il suspecteaza de conflict de interese, complicitate la evaziune fiscala si fals in inscrisuri. Ponta a sugerat ca nu va reveni in Romania timp de trei saptamani, justificand absenta prin faptul ca nu si-a luat nicio zi libera de cand a devenit prim-ministru in aprilie 2012", explica Associated Press.
La randul sau, agentia Reuters relateaza ca premierul Victor Ponta a cedat temporar atributiile de premier, din cauza unor probleme de tip medical, in timp ce este investigat pentru coruptie. "Parlamentul Romaniei a blocat solicitarea procurorilor de a-l investiga pe premierul Victor Ponta pentru conflict de interese in calitatea de prim-ministru. Ponta a respins apelurile de a-si prezenta demisia", scrie agentia Reuters, notand ca, duminica, Ponta a anuntat ca nu va putea sa isi exercite atributiile in urmatoarele 28 de zile, dat fiind ca se reface dupa o operatie la genunchi efectuat in Turcia.
"Criza in Romania: Premierul Victor Ponta face o pauza din ratiuni de sanatate", scrie Agentia France Presse. "Premierul roman Victor Ponta, cercetat pentru complicitate la evaziune fiscala si spalare de bani, a anuntat duminica cedarea temporara a functiei numarului doi din conducerea Guvernului, din motive de sanatate. Seful Guvernului roman, aflat de o saptamana in Turcia unde a suferit o interventie chirurgicala la un genunchi, i-a trimis o scrisoare presedintelui Klaus Iohannis privind desemnarea viceprim-ministrului Gabriel Oprea ca prim-ministru interimar (...)", explica AFP, potrivit site-ului LesNewseco.fr. Mediafax.ro
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1138 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006977 (s)