News Flash:

Viceprimarul Stoia se intelege cu primarul Robu privind campania impotriva mafiei imobiliare

20 Decembrie 2013
1228 Vizualizari | 0 Comentarii
Viceprimarul Timişoarei, Traian Stoia (PSD), a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că are o relaţie 'foarte corectă' cu primarul Nicolae Robu (PNL) şi că împreună duc o campanie susţinută împotriva mafiei imobiliare din oraş.

'Eu caracterizez relaţia pe care o avem (primar-viceprimar, n.r.) ca fiind foarte, foarte corectă. Domnul Robu a manifestat după conflict o foarte mare preocupare de a comunica direct cu mine. Nu mai facem acele şedinţe la care participau şi consilierii dânsului şi orice problemă o am pot discuta direct cu dânsul. Domnia sa a fost de acord cu mine pentru campania de îndreptări de situaţii absolut ilegale, încercând, alături de mine, acest demers. Nu am crezut niciodată că domnul Robu va fi de acord să participe la această campanie' a afirmat viceprimarul Traian Stoia. 

Sub semnul bunei înţelegeri, cei doi au semnat, astăzi, primul material comun pe o succesiune 'dubioasă', în care proprietarul a decedat, statul a preluat proprietatea respectivă şi după un număr însemnat de ani au apărut aşa-numiţii revendicatori care s-au autointitulat, cu de la sine putere, moştenitori. 

'Avem 11 sau 12 situaţii de acest gen în lucru', a spus Stoia.

Viceedilul a subliniat faptul că atât el, cât şi primarul sunt conştienţi că trebuie să lucreze pentru binele timişorenilor, iar cei care au crezut că se va ajunge la dispute între ei, s-au înşelat.

'Sunt convins că atât domnul Robu, cât şi eu, suntem suficient de trecuţi prin viaţă ca să înţelegem că o construcţie politica dificilă, cum a fost USL, căreia i s-a cântat prohodul imediat după înfiinţare, nu poate să existe fără mici probleme.Comunicarea directă evită greşelile care apar atunci când se discută prin intermediari', a completat viceprimarul.

Între cei doi administratori ai municipiului au apărut, la un moment dat, disensiuni la nivelul declaraţiilor în presă privind mafia imobiliară din oraş. AGERPRES

nicolae robu domnul robu spus stoia comunicarea
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1140 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006902 (s)