News Flash:

Vesti bune! Statul roman ofera bani persoanelor care isi construiesc o casa sau o renoveaza. Iata documentele necesare

18 Iulie 2018
786 Vizualizari | 0 Comentarii
casa 1

Circa 10.000 de romani pot beneficia de bani pentru construirea de locuinte noi sau renovarea cu materiale ecologice prin programul “Casa Verde” si “Casa Verde Plus”, lansate in consultare publica, scrie Antena1.

”In acest mandat, am vrut sa punem in Romania niste masuri concrete prin care sa stimulam o tranzitie catre economia verde. Ori economia verde inseamna ca avem mediul in centru cresterii economice. Programul Casa Verde Plus atinge un domeniu important pentru ca materialele de constructii au o amprenta de carbon mare, in general. O casa ecologica este mult mai ieftina”, a spus Cristiana Pasca-Palmer.

“Casa Verde Plus vine si completeaza si cu subventii pentru materiale de constructie ecologica, pentru sisteme de izolatie a casei cu materiale ecologice. Programul integral are 198 milioane de lei, dintre care 93 de milioane sunt pentru programul clasic, de inlocuire a sistemelor de incalzire si 45 milioane lei pentru partea de materiale de constructie ecologica. Pentru persoanele fizice, banii alocati prin program ar putea ajunge pentru circa 10.000 de persoane. O persoana fizica poate primi o finantare de 6.000 de lei pentru achizitia unor panouri solare care sa asigure apa calda menajera, adica 100% din costuri. In cazul achizitiei unei pompe de caldura, finantarea ajunge la 8.000 de lei, adica 70-80% din costurile totale pentru ca panourile solare vor putea fi finantate in proportie de 100%. Asociatiile de locatari nu vor putea, inca, sa acceseze acest program pentru ca este o interpretare juridica din cauza careia nu o pot face. Lucram si la aceasta”, a precizat ministrul Mediului.

Conform ghidurilor aflate in dezbatere publica, proiectele finantate prin “Casa Verde Plus” vor include, pe langa sistemele de incalzire, optimizarea energetica prin folosirea de materiale cu amprenta redusa de carbon, sisteme de acoperisuri verzi, sisteme de eficientizare a consumului de resurse si sisteme de iluminat ecologice.

In ceea ce priveste dosarul de finantare ce va trebui depus la AFM, propunerea de act normativ aflata in consultare publica prevede necesitatea urmatoarelor documente:
– cererea de finantare nerambursabila (original);
– o declaratie pe propria raspundere a solicitantului (in original);
– actul de identitate al solicitantului (copie);
– extrasul de carte funciara pentru informare (emis de maximum 30 de zile) sau extrasul de carte funciara pentru – autentificare ce atesta dreptul de proprietate/coproprietate al solicitantului asupra terenului si casei unde se implementeaza sistemul de incalzire (original);
– documentul eliberat de autoritatea publica locala, care atesta adresa imobilului, in situatia in care adresa de implementare din cererea de finantare difera de cea din extrasul de carte funciara;
– copia cartii funciare si extrasul de carte funciara individuala;
– pentru imobilele detinute in coproprietate se va depune o declaratie notariala, semnata de toti coproprietarii, din care sa reiasa ca pentru imobilul respectiv se va depune o singura cerere de finantare, precum si persoana solicitanta;
– certificatul de atestare fiscala privind plata obligatiilor la bugetul local, emis pe numele solicitantului (original) de organele competente teritorial;
– in cazul in care domiciliul solicitantului este diferit de locul de implementare, se va depune si certificatul de atestare fiscala privind plata obligatiilor la bugetul local, emis pe numele solicitantului (original), eliberat de catre organele competente din zona implementarii proiectului;
– certificatul de atestare fiscala privind obligatiile de plata catre bugetul de stat, emis pe numele solicitantului, de catre unitatea teritoriala a Fiscului (original);
– certificatul de cazier judiciar emis pe numele solicitantului, eliberat de catre organul teritorial al Ministerului Afacerilor Interne (original);
– o adeverinta privind existenta contului bancar al solicitantului finantarii, emisa de o banca comerciala, sau extrasul de cont.

Sursa: A1

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1397 (s) | 32 queries | Mysql time :0.006912 (s)