News Flash:

Vesti bune pentru soferi! Parcarea nu se scumpeste anul viitor

22 Noiembrie 2015
1216 Vizualizari | 0 Comentarii
parcare blonda
Desi alesii PSD au anuntat inca de joi ca vor propune colegilor lor scaderea tarifelor, dar si reintroducerea vechilor tichete de parcare, social-democratii au cerut, in sedinta de vineri, doar… o nota de justificare. Mai mult, au laudat sistemul implementat inca din anul 2013 la Timisoara.
Cum municipalitatea nu a reusit sa amenajeze vreo parcare mare in centrul orasului, in schimb a desfiintat peste 500 de locuri de parcare in zona centrala – in ultimii trei ani, reprezentantii Societatii de Drumuri Municipale, cea care administreaza sistemul Timpark, au propus consiliului local pastrarea vechilor tarife. Practic, noile tarife vor fi cele vechi.
Tarifele aplicate pentru parcare in Timisoara au fost stabilite inca din anul 2013, cand a fost aprobat si un regulament de functionare a sistemului de parcare a autovehiculelor, in regim Timpark. Tot in 2013 au fost aprobate si tarifele pentru zona verde, 3 lei/ora prin vouchere si 0,75 euro/ora + TVA prin SMS. Acestea au ramas valabile si in 2014, dar si in 2015. In urma votului dat de consilierii locali vineri, aceleasi tarife vor fi folosite si in anul 2016, scrie tion.ro.
Recent, primarul Timisoarei se lauda cu incasarile record facute de Timpark la Timisoara. Cu toate acestea, municipalitatea nu a reusit sa construiasca vreo parcare mare in zona centrala a orasului, iar SDM nu a venit pana acum cu vreun proiect maret.
„Sunt cam 13.000 de abonamente valabile in permanenta, iar numarul de platitori cu SMS se ridica la 3.000 pe zi. Sistemul functioneaza foarte bine si sunt asa de multe abonamente si asa de multi platitori, pentru ca noul sistem, prin simplitatea lui, permite un control mult mai eficient. Nu mai trebuie sa se invarteasca controlorii in jurul masinii, sa se uite daca e vreun tichet pus pe undeva, pur si simplu se plimba cu telefonul pe langa si vede daca este in regula. Daca nu e in regula, genereaza amenda, imprimanta mica de la centura printeaza imediat amenda. Nemultumirea mea este ca din acesti bani nu s-au facut suficiente lucruri de parcare de catre SDM, dar va trebui sa le faca”, le-a explicat Nicolae Robu consilierilor locali.
Daniel Idolu – PSD, cel care a anuntat joi ca va propune scaderea tarifelor si reintroducerea vechilor tichete de parcare, a cerut doar o nota de justificare de la reprezentantii Societatii de Drumuri Municipale.
„Nu vedem o justificare a acestor tarife, nu le asuma nimeni din societate, nu trebuie sa le asumam noi in necunostinta de cauza. Regulamentul e ok, e in regula, va felicitam pentru faptul ca sunteti consecventi in sustinerea sistemului, dar tarifele nu sunt justificate”, a precizat Idolu.
Seful Serviciului de administrare parcari al SDM, Ionel Ursu, sustine ca societatea nu are nevoie de banii din parcari ca sa supravietuiasca, acestia intrand la profit.
”Scopul sistemului nu este sa ne acorde noua un profit ca sa supravietuim. Scopul este sa descurajam parcarea pe multe ore in centrul orasului. Alte orase au tarife enorme. Nu este o activitate economica care sa ne asigure supravietuirea, ne asigura un profit destul de mare. Acum ca acest profit va fi regasit in alte locuri de parcare, pot sa confirm ca pregatim un proiect de 600 de locuri in zonele de locuinte”, a declarat Ionel Ursu, care si-a luat angajamentul ca pentru urmatoarea sedinta de consiliu local sa pregateasca o nota de justificare pentru a explica tarifele stabilite.
Proiectul propus a fost aprobat fara nicio modificare. Toti consilierii PNL au votat pentru pastrarea tarifelor din 2014, in timp ce alesii PSD s-au abtinut.
Cat costa abonamentele!
In sistemul Timpark orasul este impartit in trei zone tarifare: rosie (I), galbena (II) si albastra (III). Mai exista si zona verde (0), in care intra fostele parcari cu bariera din centrul orasului si alte doua parcari de langa Piata 700. Pentru zona verde se va plati tot 3 lei/ora prin vouchere si 0,75 euro/ora + TVA prin SMS, pentru zona rosie 1,5 lei/ora prin vouchere si 0,50 euro/ora prin SMS, pentru cea galbena 1 leu/ora prin vouchere si 0,35 euro/ora prin SMS, in timp ce pentru zona albastra soferii vor plati 0,50 lei/ora prin vouchere si 0,25 euro/ora prin SMS.
In prezent, un abonament general in sistemul Timpark costa 42,84 lei – lunar, 122,85 lei – trimestrial si 450,34 lei – anual, in vreme ce un abonament la purtator costa 85,68 lei – lunar, 245,70 lei – trimestrial si 900,68 lei – anual. Un abonament de locatar este 51,23 lei – anual.
Pentru anul acesta, soferii scoteau din buzunar, pentru un abonament in zona rosie: 34,23 lei – lunar, 98,28 lei – trimestrial si 359,26 lei – anual, pentru zona galbena, 27,93 lei – lunar, 80,01 lei – trimestrial si 293,48 lei – anual, iar pentru zona albastra: 21,42 lei – lunar, 61,74 lei – trimestrial si 225,17 lei – anual.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1192 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004718 (s)