News Flash:

Vesti bune pentru microintreprinderile din Timis

9 Octombrie 2016
1066 Vizualizari | 0 Comentarii
fiantare
Microîntreprinderile pot depune proiecte pentru a obţine finanţare nerambursabilă, până la finalul lunii ianuarie 2017, fiind disponibile peste 27 de milioane de euro la acest apel, pentru regiunea Vest, au precizat reprezentanţii Agenţiei pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest, într-un comunicat de presă remis, vineri, AGERPRES. 

"Apelul de proiecte destinat finanţării microîntreprinderilor, prioritatea de investiţii 2.1.A, este încă deschis iar cererile de finanţare se mai pot depune până la data de 27 ianuarie 2017, la ora 12.00. Perioada dedicată depunerii spre finanţare a proiectelor poate fi redusă numai în cazul în care bugetul apelului se consumă mai devreme. La nivelul regiunii Vest sunt disponibile 27,56 milioane de euro, în cadrul acestui apel de proiecte", anunţă ADR Vest, într-un comunicat de presă amintit. 

Apelul de proiecte este de tip competitiv, respectiv, proiectele care obţin cel mai bun punctaj vor primi finanţare, iar cererile de finanţare se depun exclusiv prin aplicaţia electronicaă MySMIS disponibilă la adresa web http://www.fonduri-ue.ro/mysmis. 

"Proiectele care pot primi finanţare în cadrul acestei priorităţi de Investiţii, 2.1.A vizează activităţi de construire, modernizare, extindere a spaţiilor de producţie sau prestare servicii, precum şi dotarea acestora cu active corporale şi necorporale, inclusiv instrumente de comercializare online. Aceste proiecte trebuie să fie implementate în mediul urban pentru a fi eligibile", a adaugat sursa citată. 

Valoarea eligibilă a unui astfel de proiect trebuie să fie de minimum 25.000 de euro, iar cuantumul finanţării nerambursabile solicitate nu poate depăşi 200.000 de euro pentru un proiect, sumă stabilită prin schema de minimis. 

Contribuţia solicitantului la finanţarea investiţiei trebuie să fie de minimum 10% din valoarea eligibilă a investiţiei. 

Până acum, la ADR Vest au fost depuse 46 proiecte spre finanţare, cu o valoare totală nerambursabilă de 7,37 milioane de euro, reprezentând 26,74% din alocarea financiară regională. 

În prezent, procesul de evaluare al proiectelor este suspendat, modulul MySMIS dedicat evaluării prezentând disfuncţionalităţi. Cu toate acestea, modulul dedicat depunerii de proiecte este funcţional, iar proiectele se pot depune în continuare prin intermediul aplicaţiei electronice MySMIS, urmând a fi evaluate în momentul în care modulul evaluare va fi funcţional. AGERPRES
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1241 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006026 (s)