News Flash:

Verificarea MARILOR AVERI ajunge si la Timisoara

10 Decembrie 2015
1338 Vizualizari | 1 Comentarii
averi anaf
ANAF a inceput in noiembrie verificarea a inca 30 de persoane fizice din grupul selectat de 336 de contribuabili cu averi mari, de peste 20 milioane de euro, dupa ce a finalizat verificarea pentru primele 10 persoane, care au avut venituri nedeclarate de circa 87 milioane de lei.
ANAF a inceput in noiembrie verificarea a inca 30 de persoane fizice din grupul selectat de 336 de contribuabili cu averi mari, de peste 20 milioane de euro, dupa ce a finalizat verificarea pentru primele 10 persoane, care au avut venituri nedeclarate de circa 87 milioane de lei.
"Rezultatele obtinute pentru primele zece persoane cu averi mari verificate au creat premisele ca in noiembrie 2015 sa declansam 30 de verificari noi pe segmentul persaonelor fizice cu averi mari prin metode indirecte. (...) Acest tip de verificare nu este convenabil pentru persoanele care detin sume sau bunuri de patrimoniu nejustificate de venituri, insa contribuabilii corecti nu au nicio problema cu metodele indirecte de verificare. Un contribuabil care isi plateste corect impozitele si taxele se asteapta ca ANAF sa-l intrebe pe unul de alaturi care nu-si plateste taxele cum explica bunurile patrimoniale pe care le detine", a declarat miercuri Eugen Serban, directorul Directiei Generale de Control Venituri Persoane Fizice din ANAF, intr-o conferinta PwC pe tema conformarii voluntare.
Fiscul a anuntat in a doua jumatate a lunii noiembrie ca a finalizat verificarile fiscale in cazul primelor 10 persoane din grupul persoanelor fizice cu averi mari (PFAM), format din 336 persoane, asupra carora se fac analize si verificari privind riscurile fiscale si se aplica programe de conformare.
Acestea au realizat in anul 2011 venituri nedeclarate de 86,9 milioane lei, pentru care trebuie sa plateasca un impozit de circa 14 milioane lei.
Din suma totala, veniturile nedeclarate cu sursa neidentificata au reprezentat 23,77 milioane lei, pentru care persoanele fizice datoreaza un impozit pe venit suplimentar de 3,8 milioane lei si penalitati de intarziere si dobanzi de 2,44 milioane lei.
Serban a precizat ca ANAF a inaintat instantei dosare de urmarire penala in cazul a trei din cele 10 persoane, care au inregistrat venituri din surse nedeclarate, acestea fiind oameni de afaceri din imobiliare, constructii, dar si investitori.
Veniturile cu sursa identificata au totalizat 63,17 milioane lei. Pentru acestea, cei verificati trebuie sa achite 10,1 milioane lei impozit pe venit suplimentar, iar dobanzile si penalitatile de intarziere sunt in curs de calculare.
Persoanele respective au justificat achizitiile de imobile in numerar si faptul ca au creditat anumite firme prin dividende si salarii ridicate in numerar, bani si cadouri de la botezul copiilor si onomastici, care au avut loc chiar si in urma cu 15 ani, sume acumulate in numerar si tinute acasa, dar si prin contracte de imprumut de la alte persoane fizice, care prezentau "elemente de inautenticitate".
"Pentru banii de la botez, dincolo de indepartarea in timp ca perioada si de faptul ca ridicau semne de intrebare, cand am cerut informatii suplimentare referitoare la persoanele care au contribuit, au fost retrase aceste sustineri. Afirmatiile trebuie dovedite, dupa cum spune si Codul de procedura fiscala, contribuabilul are astfel sarcina de a dovedi actele si faptele care au stat la baza declaratiilor sale", a afirmat Serban.
ANAF a anuntat in august ca a identificat peste 132.000 de cazuri in care diferenta intre veniturile estimate si cele declarate este mai mare de 10%, dar nu mai putin de 50.000 de lei.
Pentru aceste verificari, Fiscul a infiintat opt servicii distincte in structura directiei de verificari fiscale de la nivel central - Bucuresti, Ploiesti, Craiova, Galati, Brasov, Iasi, Cluj-Napoca si Timisoara, carora le-a alocat 100 de posturi, si a selectat primii 60 de inspectori care se ocupa exclusiv de acest program. Acestora le-au fost alocate 313 cazuri pentru prima etapa - verificarea fiscala prealabila documentara, perioada analizata fiind 2011-2013.
Peste 100 de persoane fizice dintre acestea au de justificat sume cuprinse intre 1 milion de lei si 5 milioane lei, aproape 50 de persoane au fost gasite cu diferente nedeclarate de 5-10 milioane lei, iar 35 de persoane cu 10-20 milioane lei.
Astfel, 118 persoane fizice au fost depistate cu averi nejustificate intre 1 si 5 milioane lei, 48 de persoane cu 5-10 milioane lei, 35 persoane fizice cu 10-20 milioane lei, iar 18 contribuabili trebuie sa justifice sume de peste 20 milioane lei, potrivit situatiei pe intervale de risc fiscal transmise de ANAF pentru primele 313 persoane selectate pentru verificari fiscale prealabile documentare (VFPD), rezultata in urma analizelor de risc efectuate in luna mai.
Aceste persoane trebuie sa aduca justificari pentru diferenta intre alocarile de fonduri precum cheltuieli, constituiri de depozite sau investitii dintr-o perioada, din care au fost scazute eventualele surse neimpozabile, si veniturile declarate in aceeasi perioada.
Inca 40 de persoane au fost identificate cu sume de justificat intre 500.000 lei si 1 milion lei, 45 de persoane cu sume intre 100.000 lei si 500.000 lei, iar 9 contribuabili au fost gasiti cu diferente intre 50.000 lei si 100.000 lei.
Verificarile fiscale prealabile documentare au fost declansate in anul 2013. Anul trecut, Fiscul a initiat verificari fiscale la persoanele fizice pentru care s-a constatat cu ocazia VFPD indeplinirea conditiilor legale privind diferenta semnificativa intre veniturile estimate pe baza situatiei fiscale personale si cele declarate organelor fiscale.
Serban a subliniat ca prevenirea este preferabila combaterii efectelor neconformarii, iar Fiscul se asteapta de la o astfel de abordare si din partea controbuabililor, care ar trebui sa-si cunoasca situatia fiscala si sa se conformeze voluntar pentru plata impozitelor si taxelor, sa evite sa intre in "colimatorul Fiscului".
"Controlul fiscal poate fi evitat prin conformarea voluntara, iar majoritatea contribuabililor doresc sa se conformeze si inteleg ca sistemul fiscal exista in interesul tuturor. Ne asteptam sa se imbunatateasca cultura conformarii voluntare, nu neaparat de maine ca toti contribuabilii sa vina si sa-si plateasca taxele in mod voluntar, dar pe parcurs sa se imbunatateasca acest comportament", a mai spus directorul ANAF.
El s-a referit si la riscul banilor tinuti in numerar, care provin de cele mai multe ori din surse ilegale si nu pot fi justificati in mod credibil.
La randul sau, Mihaela Mitroi, liderul Departamentului de Consultanta Fiscala si Juridica din cadrul PwC Romania, considera ca este momentul potrivit pentru contribuabili sa-si faca curatenie in situatia fiscala, sa afle ce mai au de platit sa sa achite. Ea apreciaza ca cei care au restante la Fisc nu au facut-o din reavointa, ci din neintelegerea legii suficient de bine.
"Toti trebuie sa ne clarificam situatia fiscala, pentru ca ne asteptam ca anul viitor sa se intensifice controalele persoanelor fizice, este ceva normal, Fiscul intra intr-un proces de normalitate", a spus Mitroi.
Ea a punctat ca este nevoie de o legislatie speciala pentru conformarea voluntara a contribuabililor care vor sa-si declare veniturile din urma, pentru a fi asigurati ca nu vor fi pornite controale impotriva lor si nu vor fi sanctionati. Mediafax.ro

anaf venituri
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1223 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004938 (s)