News Flash:

Verdict CNATDCU: Laura Codruta Kovesi nu a plagiat!

8 Decembrie 2016
935 Vizualizari | 0 Comentarii
codruta2
Consiliul General al CNATDCU a decis joi ca Laura Codruta Kovesi nu a plagiat in lucrarea sa "Combaterea crimei organizate prin dispozitii de drept penal", propunerea fiind de mentinere a titlului de doctor, a declarat presedintele Comisiei de Stiinte Juridice a CNATDCU pentru MEDIAFAX.
Membrii Consiliul General al CNATDCU au stabilit ca nu exista nereguli grave in lucrarea de doctorat a Laurei Codruta Kovesi.
Mircea Adrian Bob, presedintele Comisiei de Stiinte Juridice din cadrul CNATDCU, a declarat pentru MEDIAFAX ca decizia a fost de pastrare a titlului de doctor.
Comisia de Etica din cadrul Universitatii de Vest Timisoara a anuntat, pe 17 noiembrie, ca 564 de randuri din lucrarea de doctorat a Laurei Codruta Kovesi, numita "Combaterea crimei organizate prin dispozitii de drept penal", sunt similare cu alte surse, iar in ceea ce priveste sesizarea facuta privind plagiatul, specialistii au transmis ca aceasta este partial fondata. Sursa citata a mai aratat ca au fost consultate toate documentele puse la dispozitie de catre autorii sesizarii si de catre persoana vizata, verificand fiecare paragraf din teza ce face obiectul sesizarii si comparandu-le cu sursele indicate de programul informatic iThenticate.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1131 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006154 (s)