News Flash:

Va fi show la Sf. Gheorghe! Astazi are loc All Star Game-ul fetelor. Iata ce jucatoare au fost selectionate

15 Martie 2015
500 Vizualizari | 0 Comentarii

Sala Sporturilor din municipiul Sfantu Gheorghe va gazdui duminica meciul All Star Game, un spectacol baschetbalistic in care vor evolua cele mai bune jucatoare din Liga Nationala de baschet feminin.


Horia Paun, presedintele Federatiei Romane de Baschet, a declarat ca evenimentul isi propune sa promoveze acest sport in special in randul copiilor, dar si sa demonstreze maiestria jucatoarelor. Meciul All Star Game are loc la o zi dupa finala Cupei Romanei care se joaca sambata la Sfantu Gheorghe intre CSU Alba Iulia si echipa gazda, ACS Sepsi Sic.


Componentele celor doua echipe care vor intalni pe teren duminica de la ora 18,00 la Sala Sporturilor ''Szabo Kati'' din Sfantu Gheorghe, a fost stabilita pe baza voturilor publicului (care a avut o pondere de 30%), mass-media (30%) si Colegiului Central de Antrenori (40%). 


Prin urmare, selectionata SUD le va avea in componenta pe Annemarie Parau, Janeesha Jeffery, Taneisha Harrison, Stefanie Murphy si Florina Pascalau de la Sepsi SIC Sfantu Gheorghe, Britney Cimone Jones si Sonia Ursu de la Olimpia CSU Brasov, Gabriela Cursaru de la Phoenix Galati, Anca Stoenescu, Chrissy Givens si Monique Coker de la CSM Targoviste si Anca Sipos de la CSBT Alexandria. Antrenori, Zoran Mikes de la ACS Sepsi SIC Sfantu Gheorghe, Dan Calancea de la Olimpia Brasov si Madalin Piperea de la CSBT Alexandria. 


Din selectionata NORD fac parte Ramona Eniko Laza de la CSM Satu Mare, Valencia Treniece McFarland, Alexandra Uiuiu, Jessica Lynne Kuster, Ogowumi Agunbiade si Elisabeth Pavel de la CSU Alba Iulia, Monika Isabela Brosovszky, Megan Sharee Simmons, Monica Louise Engelman, Laura De Nee Broomfield si Alina Craciun de la BC Univ. Vasile Goldis ICIM Arad, Kata Meszaros de la Nova Vita Targu Mures (care o inlocuieste pe Adina Stoiedin de la BCM Danzio Timisoara, absenta din motive medicale). Antrenori, Jose Araujo de la ICIM Arad, Miroslav Popov de la CSU Alba Iulia si Adriana Pricop de la CSM Satu Mare.


Federatia Romana de Baschet a anuntat si primele cinci sportive din cele doua selectionate, in functie de voturile primite: echipa SUD - Annemarie Parau, Janeesha Jeffery, Chrissy Givens, Monique Coker si Stefanie Murphy; NORD - Valencia Treniece McFarland, Monika Isabela Brosovszky, Monica Engelman, Ogowumi Agunbiade si Laura De Nee Broomfield. 


 


Programul All Star Game va incepe duminica la ora 10,30 cu antrenamentele selectionatei SUD, la care vor participa si grupele de baby-baschet, urmate de la ora 11,30 de antrenamentele echipei NORD cu echipele de copii. La ora 12,30 va avea loc turneul de 3 x 3 (4 echipe), urmat de Small Star Game si festivitatea de premiere. Traditionalul meci All Star Game va incepe la ora 18,00. Spectacolul baschetbalistic va fi pigmentat cu numeroase concursuri interactive, demonstratii sportive, momente artistice precum si jocuri de lasere. AGERPRES 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1061 (s) | 35 queries | Mysql time :0.015859 (s)