News Flash:

United Business Center 2 din ansamblul Openville, singura cladire de birouri din timisoara certificata Leed®

6 Februarie 2019
1240 Vizualizari | 0 Comentarii
Cladirea UBC 2 Openville Timisoara

Clădirea a primit certificarea LEED® Gold conform standardului internaţional LEED 2009 Existing Buildings: Operations and Maintenance, din partea U.S. Green Building Council (USGBC).

United Business Center 2 (UBC 2), cu o suprafață închiriabilă de 18.000 mp, a fost inaugurată la începutul anului 2017 și face parte din ansamblul mixt Openville Timișoara, pe care companiile IULIUS şi Atterbury Europe îl dezvoltă, în prezent, în vecinătatea Iulius Mall.

„UBC 2 a devenit prima clădire de birouri din Timișoara certificată conform standardului american LEED®. Criteriile pentru care proiectul a obținut punctaje foarte bune au fost accesibilitatea la transportul în comun, eficientizarea consumului de apă din interiorul clădirii și eficiența energetică”, a declarat Anca Mitrea, Senior Associate în cadrul departamentului de certificări verzi al Colliers International, compania de consultanță imobiliară care s-a ocupat de procesul de certificare. Sistemul de rating LEED® (Leadership in Energy and Environmental Design), elaborat de USGBC, reprezintă cel mai important program destinat clădirilor, locuințelor şi comunităților care sunt proiectate, construite, întreținute şi operate cu scopul de a obține o performanță îmbunătățită din punct de vedere al sănătății mediului şi oamenilor.

UBC 2 dispune de un grad sporit de lumină naturală, reglarea automată a intensității luminii din interior, sistem inteligent de automatizare a instalațiilor electrice, sisteme de ventilație de ultimă generație, care asigură o temperatură constantă și un volum optim de aer proaspăt, fațade din sticlă specială, care oferă protecție termică şi solară etc. „Imobilele office din ansamblul mixt Openville vor reprezenta polul regional de business şi sunt construite pentru a oferi maximum de confort și eficiență, astfel încât prezența în comunitatea UBC să reprezinte o carte de vizită în sine pentru partenerii noștri. Cu atât mai mult cu cât procesul de certificare a urmărit nu doar perioada de desfășurare a lucrărilor, ci și sustenabilitatea în operare. Obținerea certificării LEED® Gold este confirmarea preocupării noastre de a livra spații de birouri premium”, a precizat Laurențiu Manea, Manager Office Buildings Openville.

Certificarea LEED® Gold a fost acordată clădirii UBC 2 pentru implementarea unor strategii şi soluții practice şi măsurabile, orientate către obținerea unei performanțe sporite în: dezvoltarea sustenabilă a amplasamentului, economii la consumul de apă, eficiența energetică, alegerea materialelor şi calitatea mediului interior. Mai mult, faptul că angajații din clădire sunt încurajați să aleagă mijloace de transport nepoluante, fiind amenajate spații de parcare a bicicletelor, dușuri și vestiare, a fost unul dintre aspectele apreciate.

Companiile care își desfășoară activitatea în UBC 2 și se bucură de aceste dotări sunt: Ness Software Engineering Services, Veoneer, ACI Worldwide, Azets Insight, Convergys, PwC România, Bitdefender, sucursalele CEC Bank și ProCredit Bank, dar și policlinica REGINA MARIA și retailerul dm drogerie markt.

Despre Openville Timişoara

Aflat în plin proces de construcție, ansamblul mixt Openville va reprezenta principala atracție de business, shopping şi loisir din vestul țării. Proiectul integrează actualul Iulius Mall Timişoara, iar prima sa etapă va include: 47.000 mp de adiționali de retail, 50.000 mp de spații office în operare (UBC 1, UBC 2, UBC 3) şi alți 52.000 mp în construcție (UBC 0), un parc, un pasaj subteran destinat traficului auto şi aproximativ 4.070 de locuri de parcare.

După cele două clădiri office finalizate în 2017, în Openville Timişoara se lucrează la alte două imobile de birouri. UBC 3 are o suprafață de 19.000 mp închiriabili şi va fi finalizată în curând. UBC 0 va dispune de 52.000 mp şi va fi cea mai înaltă clădire de birouri din România (155 metri, 27 de etaje). În paralel, se lucrează la noile spații de retail, la o parcare subterană şi la tunelul auto.

Proiectul mixt Openville este realizat de companiile IULIUS şi Atterbury Europe, reprezentând o investiție estimată la peste 220 milioane de euro.


2017 imobilele
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0675 (s) | 23 queries | Mysql time :0.011843 (s)