News Flash:

Unde sunt amplasate camerele video ale CNADNR, pentru controlul rovinietei, in Timis, Arad si Caras Severin

19 Februarie 2015
1265 Vizualizari | 0 Comentarii
Soferii care circula cu autoturismele pe reteaua de drumuri nationale a Romaniei fara sa plateasca rovinieta sunt depistati, in principal, prin intermediul camerelor de supraveghere instalate de catre Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale.
Controlul se mai face, de asemenea, si prin intermediul unor puncte mobile sau cu ajutorul personalului autorizat in acest sens. Soferii care nu achita rovinieta sunt pasibili de amenzi ce ajung pana la 4500 de lei. Tariful de utilizare (rovinieta) ofera soferilor dreptul de a circula, pe o perioada de timp determinata, pe reteaua de drumuri nationale a Romaniei. In intervalul decembrie 2014 – ianuarie 2015 au fost amplasate 33 de noi puncte fixe de control, in acest fel dublandu-se, practic, numarul camerelor video de supraveghere. AvocatNet.ro a cerut CNADNR o lista cu amplasarea tuturor camerelor video. Conform documentului cele mai multe puncte fixe de control sunt situate pe Drumul National 1 (Timisul de Sus, Sebes, Valcele, Sercaia, Osorhei, Barcanesti/Romanesti), Drumul National 2 (Iacobesti, Nicolae Balcescu, Motca, Maracineni), Drumul National 6 (Sannicolau Mare, Cosoveni, Mehadia, Draganesti Vlasca) si Drumul National 15 (Vaduri, Sangeorgiu de Mures, Girleni, Calugareni). Singurele camere de supraveghere pozitionate pe autostrazi sunt cele de la Petresti (A1), Glina, Fetesti (A2), Gilau si Snagov (A3).
In Timis cele trei camere video sunt amplasate la Jebel – DN59, Sannicolau Mare – DN6, Ortisoara – DN69. In Arad sunt amplasate doua camere fixe la Nadlac – DN7 si Arad – DN79. Tor doua camere fixe sunt amplasate si in Caras Severin la Mehadia – DN6 si Soceni – DN58. 
CNADNR a anuntat ca pana la sfarsitul anului 2015 vor mai fi puse in functiune inca opt puncte fixe de control. De asemenea, controlul rovinietelor se mai face si cu ajutorul a 14 camere video mobile, care sunt impartite intre cele sapte Directii Regionale de Drumuri si Poduri din subordinea CNADNR. Punctele mobile sunt amplasate, in general, pe sectoarele de drumuri nationale pe care nu exista puncte fixe de control, scrie ziuadevest.ro.
Valabilitatea rovinietelor poate fi verificata si prin personalul imputernicit al Inspectoratului General al Politiei Romane, al Inspectoratului de Stat pentru Controlul in Transportul Rutier si al CNADNR (in punctele de trecere a frontierelor).
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1129 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005462 (s)