News Flash:

Un zid care ar putea fi al unei biserici din perioada prepasalacului, dezgropat in centrul Timisoarei

29 Noiembrie 2013
1256 Vizualizari | 0 Comentarii
Lucrările la şantierul din Piaţa Sfântul Gheorghe, începute în urmă cu câteva zile, au fost oprite, joi, pentru că muncitorii au descoperit un zid, la o adâncime nu prea mare, arheologii timişoreni presupunând că ar putea fi un vestigiu al unei vechi biserici medievale, transformată în moschee în perioada paşalâcului turcesc (secolele XVI-XVII).

După găsirea zidului, au fost anunţaţi arheologii Muzeului de Istorie a Banatului pentru a veni şi a cerceta. 

Piaţa Sfântul Gheorghe este una dintre pieţele vechi ale oraşului, iar modificările survenite imediat după venirea administraţiei austriece au văduvit piaţa de elementul principal - aşa-zisa 'biserică a seminarului', ce purta hramul Sf. Gheorghe. 'Se presupune că biserica exista încă de dinainte de ocupaţia turcească, iar în timpul stăpânirii otomane fusese transformată în moschee', spune primarul Nicolae Robu. 

După instaurarea administraţiei austriece, clădirea a fost predată iezuiţilor (sosiţi la Timişoara în 1718) şi redeschisă ca biserică, după restaurarea care i-a imprimat un stil baroc. Vechea clădire a fost demolată însă în 1739 şi a fost construită o biserică nouă.

'De săptămâna viitoare vom începe ample cercetări arheologice în acest areal. Atunci vom putea avea şi mai multe informaţii', a declarat, pentru AGERPRES, Leopold Ciobotaru, directorul Muzeului de Istorie a Banatului.

Istoricii se aşteaptă la alte descoperiri importante în şantierul pentru amenajarea zonei pietonale, acestea putând fi legate de castrul Tymes de la 1266, de domnia regelui Carol Robert de Anjou, extinderea din vremea lui Iancu de Hunedoara şi epoca ce i-a urmat. 

'S-a ştiut de la bun început că vom găsi vestigii acolo. Descoperirile urmează să fie puse în valoare. Şantierul de construcţii a fost sistat şi demarează cercetările arheologice prevăzute în proiect', a declarat presei directorul Direcţiei Dezvoltare a Primăriei, Aurelia Junie.

Şantierul vizează reabilitarea centrului istoric al oraşului, care include patru pieţe (Unirii, Libertăţii, Sfântul Gheorghe şi Ţarcului). De asemenea, zece străzi vor fi reabilitate prin proiectul cu fonduri europene de refacere a centrului istoric al Timişoarei. AGERPRES
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1135 (s) | 32 queries | Mysql time :0.006751 (s)