News Flash:

Un jandarm, filmat in timp ce loveste cu pumnul manifestanti din Piata Universitatii

21 Ianuarie 2018
116 Vizualizari | 0 Comentarii
protest9

Imagini cu un jandarm care loveste cu pumnul participanti la protestele de sambata din Piata Universitatii au fost distribuite intens pe retelele sociale provocand reactii vehemente. Conducerea Jandarmeriei analizeaza imaginile,  a declarat Georgian Enache, purtatorul de cuvant al Jandarmeriei Capitalei, adaugand ca este un caz individual si ca probabil acesta si-a pierdut calmul sub presiunea multimii.
Barbatul ii loveste puternic de mai multe ori cu pumnul pe unii dintre cei care incearca sa forteze cordonul de jandarmi pentru a ocupa carosabilul. Acesta a fost singurul moment in care s-au produs violente in Piata Universitatii, unii dintre participanti sustinand ca la originea lor s-a aflat un grup de cateva zeci de persoane, unele dintre acestea fiind ulterior eliminate din randurile protestatarilor.

Reactiile insa sunt extrem de dure, in special pe pagina "Coruptia ucide", unde unii dintre cei care comenteaza propun identificarea jandarmului sau depunerea unei plangeri pentru vatamare corporala.

O voce critica este si cea a politistului Marian Godina, care distribuie imaginea pe pagina sa de Facebook, insotita de comentariul: "Cand e nevoie de identificarea unui huligan, Jandarmeria Romana cere sprijinul populatiei. Pe al lor il vor identifica oare?".

La protest au fost de altfel mai multe momente tensionate intre manifestanti si jandarmii aflati in numar foarte mare in Piata Universitatii.

Aparitia jandarmilor calare a fost dezaprobata de  manifestanti.

Un alt moment tensionat a avut loc in pasajul din Piata Universitatii, cand jandarmii au blocat iesirile, argumentul fiind acela ca trebuia fluidizat accesul in zona de deasupra pasajului, pentru ca demonstrantii sa poata iesi fara sa se produca aglomeratie.

Nemultumiri au provocat si perchezitiile facute de jandarmi. Acestia au explicat ca asupra unora dintre cei care voiau sa ajunga piata au fost gasite o bata, lanturi, un box, un pistol cu electrosocuri, petarde si un cutit. Un barbat asupra caruia a fost gasit un pistol care ulterior s-a dovedit a fi de jucarie a fost dus la sectia de politie. In acest caz argumentul reprezentantilor Jandarmeriei a fost ca, desi era unul de jucarie, intr-o prima faza pistolul putea provoca panica printre manifestanti.

VIDEO pe News.ro

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1105 (s) | 23 queries | Mysql time :0.015126 (s)