Sunt la a treia casnicie, dar acum pot baga mana in foc ca voi ramane alaturi de Lucian, sotul meu pana la adanci batraneti. Daca va indoiti de spusele mele, va rog sa-mi cititi scrisoarea…

Daca nu m-ar fi indemnat sotul meu, nu v-as fi scris. El m-a vazut intr-o seara cu revista in mana si m-a intrebat ce citesc. I-am spus cate ceva despre revista dumneavoastra. Tocmai citeam scrisoarea unei doamne, in care povestea cat de mult crede in destin si ca toate din viata ei au fost conduse de intamplare. Atunci, sotul meu, Lucian, mi-a zis:

— Daca vrei, scrie-le tu ce inseamna cu adevarat implinirea destinului. Ca doar asa ti s-a intamplat tie… Or sa ramana oamenii cu gura cascata!

Am crezut ca glumeste si m-am uitat la el intr-o doara.

— De ce te uiti asa la mine? Nu glumesc!

— Nu stiu ce sa scriu. Nu prea am trimis scrisori la viata mea. Daca nu nimeresc vorbele?

— Ei, nu le nimeresti… Pune-le intai pe ciorna si vezi cum suna. Dupa aia, le transcrii pe o alta foaie si le trimiti.

Povestea adevarata a vietii mele incepe asa: ma numesc Manole Daria si sunt din Dragasani. Aici locuiesc acum, impreuna cu sotul meu si cu cei doi copii, ambii baieti. Dar m-am nascut intr-un sat, mai departe de Dragasani. In satul meu, ca si in cele din jur, exista un obicei. Fetele mari, bune de maritat, trebuiau sa ia de la razboiul de tesut ultima joarda ramasa intre itele urzelii. Cand se termina urzeala si se strica razboiul, fetele luau joarda asta si, in aceeasi zi, dupa ce se intuneca, trebuiau sa mearga intr-un loc mai izolat. Aici, cu joarda in mana, se urcau pe o movila de pamant si spuneau asa: „Primul nume auzit, acela-ti va fi sortit!”. Dupa aceea, asteptau. Primul barbat pe al carui nume il auzea strigat fiecare fata avea sa ii fie ursit.

Cand am implinit optsprezece ani, am facut si eu asa. Pe cand strica bunica mea razboiul de tesut, am luat ultima joarda. In fundul curtii noastre, langa o salcie, era o ridicatura de pamant. Seara, dupa ce s-a intunecat, cu joarda in mana, m-am urcat pe movila, am rostit cuvintele acelea cu glas tare si am asteptat. Nimic. Se vedea lumina pe la case, dar pe-afara nu era nici tipenie de om. Am mai stat eu ce-am mai stat, cand aud cum se deschide o usa si o femeie striga:

— Ioane! Aurele! Luciane! Haideti la masa!

Era o vecina vaduva de multi ani, care crescuse singura trei baieti. Atata vreme trecuse de cand ii murise barbatul, ca oamenii din sat nu-i mai spuneau pe nume, ci Vaduva. I-a strigat pe baieti o singura data si a intrat in casa.

Dar pentru mine nici nu trebuia sa-i strige de mai multe ori. „Te pome-nesti ca o sa am trei barbati!”, m-am gandit. Tot eu mi-am facut curaj: „Lasa, ca o intreb pe mama”. Am dat fuga in casa si i-am zis ce-am auzit.

— Vai, fata mamii, ai sa te mariti de trei ori…

— Ba poate doar cu unul din astia trei…

— Asa sa fie, dar, daca ai auzit-o pe Vaduva ca si-a strigat baietii, vei avea trei barbati…

— Da’ nu se poate sa ma marit doar cu unul de trei ori?

— Cum adica?

— Adica sa ma despart si sa ma impac cu el de trei ori.

— Nu stiu, fata. Da’ nu lua si tu asta prea in serios. Cine stie cum va fi?

— Cum sa nu o iau in serios? Tu n-ai facut asa cand erai tanara?

— Ba da.’

— si ce nume ai auzit?

— Pe al lui taica-tau!

— Vezi?

I-am spus si bunicii ce am auzit.

— si de ce te amarasti atata? Acum stii cum ii cheama: asteapta-i sa vie la tine!

Primul a venit, asa cum era de as-teptat, Ioan. Nu prea ne stiam, nu vorbiseram de multe ori, mai mult din vedere. A intrat in curtea noastra cu colindul de Craciun, impreuna cu alti flacai. I-am luat seama din pragul usii, unde stateam si ma uitam la toti. Dupa aia ne-am intalnit la petrecerea de Anul Nou, care s-a dat in casa preotului din satul nostru. Aici ne-am strans toate fetele si toti baietii la dans, mancare si bautura pana dimineata. Doar cei necasatoriti aveau voie la petrecerea asta. Despre noaptea de Anul Nou, parintele zicea: „Lasa-i sa se adune la casa mea, ca asta inseamna noroc de cununii multe”. stia popa ce stia… Ioan s-a prins de inima mea. La petrecere, mi-a placut ca era printre putinii baieti care nu se imbatasera. Mai stii, Doamne fereste, tu, ca fata, cand ai nevoie sa te apere o mana de barbat? Daca se ia cineva de tine si al tau e beat crita, trebuie sa te descurci de una singura. Atunci, la ce bun baiatul de langa tine?

Ne-am aruncat eu si Ioan ocheade, m-a mai luat la dans, ne-am mai plimbat pe-afara, ca sa ne mai racorim putin… Miezul noptii ne-a prins pupandu-ne cu foc in mijlocul salii de dans si urandu-ne: „La multi ani!”. Atata ne-a fost greu: inceputul. De atunci, in fiecare seara, pe la opt, cand cadea intunericul, Ioan ma fluiera sa ies la poarta. Cand vedeam pe ceas ca se apropie ora, ciuleam urechile. Daca eram chiar atunci prin obor, la vite, si nu-l auzeam, venea mama dupa mine: „Vezi ca te fluiera baiatul ala!”. Lasam treaba si mergeam iute la el. N-aveam voie sa plec din fata portii nicaieri. La noi in sat, asa-i obiceiul: o fata nu intra in casa baiatului decat dupa nunta. Nici in gradina sau in sura nu mergeam, ca o mai patisera cateva fete. Acolo le-au doborat baietii la pamant si le-au batjocorit. Le-au luat pana la urma de neveste, dar dupa ce s-au rugat de ei familiile fetelor, cu cerul si cu pamantul. si casatoriti, tot le-au reprosat muierilor ca s-au lasat usor pe mana lor…

Astea nu erau zvonuri, erau adeva-ruri care circulau printre noi, fetele, intamplari de care sa te feresti ca de foc. Cum si printre baieti circulau po-vesti despre ce fata se lasa pipaita de bunavoie. Asa e la sat: locul mic si barfa multa! Dar stiam ca, daca as fi facut un pas gresit, imi faceam de rusine parintii si ma lua in ras tot satul. Ioan mi-a zis in cateva randuri sa ies noaptea din casa si sa ne vedem in fundul curtii. Dar eu i-am zis ca nu pot. Daca voia sa ne giugiulim ca doi porumbei, o puteam face si la poarta. Eu noaptea din casa nu ies! Acum, nu stiu daca n-a mai putut el rabda sau ce s-a intamplat, ca, intr-o zi, mi-a spus:

— Dario, zi-i mamei tale ca dumi-nica vin cu ai mei la tine, sa te petim.

— si de ce sa-i zic eu?

— Pai cine?

— Tu! Intra-n casa si spune-le tu! L-am luat de brat si l-am tras dupa mine. Parintii mei erau pe prispa. Cand ne-au vazut ca intram in batatura amandoi, s-au cam mirat. Cine stie ce credeau ca avem sa le spunem?!

— Buna seara, nene Ioachim! Sarut-mana, dada!

— Sa traiesti, Ioane! Ce-i cu tine?

— Am venit sa va spun ca mie-mi place fata dumneavoastra si, daca mi-o dati si vrea si ea, m-as insura cu ea…

Mama n-a zis nimic. S-a uitat la tata.

— Mai baiatule, daca zici tu asa, e bine. si ce vrei sa faci?

— Duminica vin cu ai mei s-o pe-tesc. Pana atunci, va sfatuiti si dumneavoastra…

— Bine, ma, Ioane…

Ai mei atat m-au intrebat:

— Daria, vrei sa te mariti cu baiatul asta?

— Da, vreau!

— Atunci, duminica stabilim nunta! si uite asa m-am maritat cu primul barbat. Cine putea crede ca nu va fi si ultimul? Dupa nunta, ne-am mutat la familia lui. Socrii se purtau cu mine ca si cu fata lor, nu aveam nimic sa le reprosez. Dar Ionel pleca dimineata la serviciu si venea seara beat crita. In fiecare seara era la fel. Daca am vazut eu ca nu se schimba nimic, am vorbit cu soacra mea:

— Cat am fost noi prieteni, nu l-am vazut niciodata beat. Am mers la che-furi, stateam seara de seara la mine la poarta. Nici nu mirosea a bautura…

— Te crede, mama, da’ cum pleca de la tine trecea pe la carciuma… Cumpara bautura si bea acasa, ca sa nu-l vada lumea din sat. Bea pana cadea din picioare. Noi i-am zis ca nu-i bine ce face… Bautura multi oameni a stricat si multe casnicii… Da’ el spunea ca, atunci cand s-o insura, se lasa de baut. Acum, deh, nu mai poate sa se lase…

Dupa doi ani, ne-am despartit. Atat am suportat sa stau alaturi de un barbat pe care-l vedeam treaz numai dimineata, inainte sa plece la munca. M-am intors acasa la parintii mei si m-am angajat in Dragasani, unde faceam naveta zilnic. Mi-era rusine sa mai dau ochii cu lumea din sat, asa ca imi convenea sa plec dimineata cu autobuzul si sa ma intorc seara tarziu.

Sa nu ziceti ca nu exista destin: pe soferul autobuzului il chema Aurel. Din prima zi cand m-am asezat pe locul meu, am auzit ca toata lumea il striga asa, dar m-am gandit: „Sunt multi barbati cu numele asta… Iar eu n-o sa ma marit decat cu unul dintre ei si nu cred ca-i soferul”. Dupa sase luni insa, m-am maritat chiar cu acel Aurel!

Nici nu a fost greu: ma lua zilnic de acasa si ma aducea inapoi. Uneori, seara, ramaneau cativa oameni in toata masina, iar el ma chema pe scaunul de langa el, sa mai vorbim. Azi asa, maine asa, pana m-a invitat intr-o duminica in oras. Am fost la un restaurant unde am mancat mititei si am baut bere, apoi ne-am dat in lan-turi, la un balci. Cand s-a facut seara, mi-a zis:

— Nu te mai duce acasa… Ramai la mine peste noapte si ne intoarcem amandoi maine.

Avea o garsoniera, intr-un bloc cu patru etaje. Am ramas la el peste noapte si am facut ce puteau face o femeie si un barbat singuri. Nu m-a speriat asta, ca doar nu era prima oara. stiam foarte bine cum e.

De-acum, eram femeie in toata firea, stapana pe viata mea. Cel mai mult mi-a placut cada din baie. Mi-am umplut-o cu apa si am presarat sare parfumata, dintr-o sticla mare. S-a colorat apa, a facut spuma si ma gandeam ca arat ca o sirena.

A doua zi, cand am ajuns acasa, ai mei nu erau ingrijorati, dar nici nu cautau sa intre in vorba cu mine.

— Am ramas la Aurel peste noapte, le-am zis.

— stiam ca asta s-a intamplat. Faci ce vrei…

S-au cam suparat ei, dar treaba se petrecuse si n-au mai comentat. Ca daca m-am maritat cu Ioan fecioara, ce viata frumoasa am mai avut! De-acum, gata! Sita se sparsese, treaba mea ce faceam cu ea. Aurel a fost cel care a indulcit ziua aia:

— Lasati fata in pace, ca e buna si cuminte! Eu, unul, o sa o iau de ne-vasta…

M-am uitat la el cum s-au uitat si ai mei la mine: toti eram luati ca din oala. Dar Aurel n-a aruncat o vorba in vant. In scurta vreme, am facut cununia la sfatul popular din sat. Dupa aia, am mers la biserica de ne-a cununat si parintele, fara sa ne mai imbracam mire si mireasa.

Am dat o petrecere in cort, cu lautari si masa mare. Spre dimineata, am plecat cu Aurel la Slatina. Incepand din ziua aia, mi-am vazut parintii doar o data pe saptamana, uneori chiar la doua saptamani. Mai des il vedeau ei pe Aurel, care trecea zilnic cu autobuzul prin dreptul portii lor. Treaba asta l-a dat de gol ca are o amanta. Abia se implinisera trei ani de cand ne luaseram unul cu altul, cand, intr-o duminica, am mers singura la mama. Aurel a ramas acasa, sa se uite la meciuri. Aici, ce am aflat:

— Mai mama, in fiecare zi, pe scaunul de langa Aurel, sta o fata tanara, asa cum stateai tu cand v-ati cunoscut. Vorbesc, rad amandoi si, cand e putina lume in masina, ea sta in picioare langa el, cu mana pe umarul lui. Ia fii tu atenta ce-i cu fata aia! stiu ca ai auzit-o pe Vaduva cum striga pe nume trei barbati, da’, pana la urma, n-or fi chiar trei…

Ba chiar trei au fost. Aurel avea amanta aia de vreun an de zile. N-a vrut sa renunte la ea, pentru ca era mai tanara ca mine. A trebuit sa renunt eu la el. Cu ocazia aia, el a ramas si fara serviciu, ca a inceput sa intarzie cu autobuzul la program. Azi asa, maine asa, pana cand s-au supa-rat sefii lui, iar lumea a inceput sa-l huiduie. In cele din urma, l-au dat afara, scrie poatenustiai.ro.

I-am dat lui Lucian sa citeasca ce-am scris pana aici. A ras si a zis:

— Sa scrii la revista ca l-ai intalnit pe Fat-Frumos si ca ai facut doi Feti-Frumosi cu el. si ca suntem casatoriti de doisprezece ani.

— Scriu, scriu…

Lucian a venit ca maistru la fabrica unde lucram. Din prima zi cand l-am cunoscut si am auzit cum il cheama am fost sigura ca am sa ma marit cu el. Asa a fost! Ne-am luat dupa trei luni, ca a fost dragoste mare intre noi doi si nu mai puteam sta unul fara altul. si dragostea tot asa mare a ramas pana in ziua de azi, chiar daca au trecut 12 ani.