News Flash:

Turista accidentata in Muntii Retezat, transportata cu elicopterul la un spital din Timisoara

10 August 2015
274 Vizualizari | 0 Comentarii
elicopter smurd pe munte 1
O turista de 46 de ani care s-a accidentat in urma unei cazaturi pe un traseu montan din Muntii Retezat, suferind o fractura deschisa la un picior si o entorsa la celalalt, a fost salvata de jandarmii montani si salvamontistii hunedoreni si transportata cu elicopterul la un spital din Timisoara.


Potrivit unui comunicat, de duminica, al Inspectoratului Judetean de Jandarmi (IJJ) Hunedoara, o turista de 46 de ani s-a accidentat, joi, in urma unei cazaturi pe un traseu montan din Muntii Retezat, fiind salvata de jandarmii montani si salvamontistii hunedoreni si transportata cu un elicopter la un spital din Timisoara, transmite corespondentul MEDIAFAX.


"Salvamontistii s-au intalnit in zona Piule cu o femeie care urca singura pe munte. Aceasta isi parcase masina in zona Cheile Butii, de unde a continuat deplasarea pe traseele marcate. Salvamontistii i-au recomandat femeii sa nu se aventureze singura pe munte deoarece vremea era nefavorabila deplasarilor pe traseele montane din acea zona si sa se intoarca la locul in care aceasta avea parcat autovehiculul proprietate personala. In urma celor prezentate anterior, a doua zi (svineri - n.r.), salvamontistii s-au autosesizat cu privire la disparitia femeii, deoarece autovehiculul acesteia era inca parcat in zona Cheile Butii, in acelasi loc in care era in ziua precedenta", a explicat purtatorul de cuvant al IJJ Hunedoara, Andrada Pop.


La solicitarea Serviciului Public Salvamont Hunedoara, jandarmii montani de la posturile din Campu lui Neag si Straja, au intervenit alaturi de salvamontisti pentru cautarea femeii.


"In zona Varfului Plesa a fost auzit un strigat de ajutor venind dispre Scocul Urzicanului, loc in care salvatorii montani au gasit-o pe femeie. Acesteia i-a fost acordat primul ajutor, deoarece avea fractura deschisa la piciorul stang si entorsa la piciorul drept. Femeia era constienta, insa putin deshidratata", a mai declarat purtatorul de cuvant al IJJ Hunedoara.


Potrivit acestuia, jandarmii montani si salvamontistii au transportat femeia pe o targa pana la Campul Mielului, pe DN 66A, de unde, a fost preluata de un elicopter si transportata la un spital din Timisoara.


Femeia le-a declarat salvatorilor montani ca din cauza ploii torentiale si a fulgerelor a ratacit traseul montan marcat si a ajuns intr-o vale abrupta, in zona Scocul Urzicarului, unde a cazut. Mediafax.ro

Galerie Video