News Flash:

TRGEDIE! Un TIR a spulberat o salvare. 3 persoane din ambulanta au murit

12 Iunie 2014
1439 Vizualizari | 0 Comentarii
UPDATE - Pacientul in varsta de 14 ani a murit si el la spital, din cauza ranilor foarte severe. Bilantul victimelor a ajuns la 3 morti.

----------------
Soferul unei ambulantei lovite miercuri de un TIR pe DN 17
, in judeul Bistrita-Nasaud, si o fata aflata in autosanitara, care fusese la dializa, au murit la spital la scurt timp dupa ce au fost adusi, din cauza multiplelor traumatisme, celalalt pacient, un baiat, fiind dus in stare grava la Targu Mures.
Managerul Serviciului Judetean de Ambulanta Bistrita-Nasaud, dr. Anabella Muszi, a declarat, miercuri seara, intr-o conferinta de presa, ca soferul, un barbat de circa 55 de ani, si o fata de 17 ani, pacient in ambulanta, au decedat la scurt timp dupa ce au fost transportati la Centrul de Primire a Urgentelor de la Spitalul Orasenesc Beclean, in timp ce al doilea pacient din ambulanta, un baiat de 14 ani, a fost transportat cu elicopterul SMURD la o clinica din Targu Mures, el fiind in stare grava, transmite corespondentul MEDIAFAX.
“In accident a fost implicata ambulanta BN 11 SAJ de tip A a SJA Bistrita-Nasaud, care venea spre Bistrita si in care se aflau doi copii, un baiat de  14 ani si o fata de 17 ani, din Sieu Cristur, care facusera dializa la Cluj. Toti minorii fac hemodializa la Cluj, iar la Spitalul Bistrita fac numai adultii. Victimele au fost luate de la locul accidentului si duse la Centrul de Primire a Urgentelor de la Spitalul Orasenesc Beclean, unde au fost evaluate si triate de echipajul elicopterului SMURD sosit la Beclean de la Targu Mures. Desi s-a facut tot ce era posibil, putin dupa ora 21.00 ni s-a comunicat ca colegul nostru, ambulantierul care conducea masina implicata in accident, a decedat, iar la scurt timp si fata de 17 ani. Baiatul de 14 ani a fost preluat de echipajul elicopterului si transportat in centrul universitar Targu Mures”, a spus dr. Annabella Muszi.
Potrivit sursei citate, soferul ambulantei lucra de foarte multi ani in SJA, sotia lui, de asemenea, el nefiind pana acum implicat in alte accidente.
“Colegul nostru era un ambulantier vechi care cunostea meserie. Era unul dintre cei mai buni angajati ai nostri. Nu stiu exact data cand a fost angajat in Ambulanta fiindca eu, ca proaspat absolvent de Medicina, cand am venit la SJA Bistrita dansul lucra deja aici si avea multi ani de experienta in spate. Avea in jur de 55 de ani. Din cate imi amintesc, eu nu a avut incidente sau nu a fost implicat in accidente”, a declarat Muszi.
Intrebata care a fost cauza mortii celor doi, dr. Muszi a declarat ca politraumatismele. “In politraumatism prin accident rutier sunt incluse toate traumele. Nu am posibilitatea sa va spun ce a fost pentru ca nimeni nu a formulat exact diagnosticul luptandu-se pentru a-i mentine in viata”, a spus managerul SJA.
Conform aceleiasi surse, Dispeceratul integrat al judetului Bistrita-Nasaud a primit la ora 18.30 un apel pe 112 care semnala producerea unui accident rutier la iesirea din localitatea Beclean spre Bistrita.
Accidentul s-a petrecut, potrivit  unor martori oculari, in dreptul pasajului de peste calea ferata de la intrarea in orasul Beclean, la care se fac lucrari de intretinere, circulatia desfasurandu-se pe un singur sens. Conform surselor citate, ambulanta, care venea dinspre Cluj, a trecut ultima pasarela la semnul verde indicat de o persoana care dirija circulatia. TIR-ul care circula din sens opus a venit cu viteza dinspre Bistrita si nu a mai putut opri in spatele coloanei care astepta sa se faca verde pe sensul ei de mers, asa incat a depasit coloana si a izbit ambulanta frontal, impingand-o in spate circa 70 de metri.
In urma impactului, ambulanta a fost distrusa total.
Din cauza accidentului, traficul rutier pe DN 17, care face legatura intre Transilvania si Moldova, fiind cel mai aglomerat drum din Bistrita-Nasaud, a fost blocat total, circulatia fiind deviata pe o ruta ocolitoare. Mediafax.ro

 
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1237 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006222 (s)