News Flash:

Trei TIR-uri au derapat din cauza vitezei, in Caras-Severin si Sibiu, pe drumurile acoperite de zăpadă / Se circula in conditii de iarna in aproape toata tara, mai ales in sud

20 Martie 2018
252 Vizualizari | 0 Comentarii
tir derapat

Trei TIR-uri au derapat in judetele Caras-Severin si Sibiu din cauza vitezei, pe drumurile acoperite cu zapada traficul fiind ingreunat. Se circula in conditii de iarna in aproape toata tara, mai ales in jumatatea de sud a tarii.
Potrivit Centrului Infotrafic, in judetul Caras-Severin, circulatia rutiera se desfasoara pe un singur fir, alternativ, din cauza a doua accidente in care au fost implicate doua TIR-uri care au derapat ca urmare a neadaptarii vitezei la conditiile de drum, pe un carosabil acoperit cu zapada: primul pe DN57B, la kilometrul 39, in apropierea localitatii Bozovici, iar al doilea pe DN6, la kilometrul 426, intre localitatile Teregova si Armenis.

In niciunul dintre cele doua evenimente nu au rezultat victime si se estimeaza reluarea circulatiei in conditii normale in jurul orei 10:00.

De asemenea, din aceeasi cauza, s-a produs un accident similar pe DN7, in apropierea localitatii Talmaciu, judetul Sibiu, in care un TIR a derapat intr-o curba, pe sensul de mers Sibiu - Ramnicu Valcea.


Traficul se desfasoara pe celalalt sens de mers, alternativ si se estimeaza realuarea circulatiei in conditii normale in jurul orei 08:00.

Totodata, pe DNCB, in localitatea Pantelimon, a avut loc un accident rutier, in care un autoturism care nu a adaptat viteza la conditiile de drum, pe un carosabil acoperit cu un strat subtire de zapada, a derapat si a intrat intr-o duba care circula regulamentar. In urma impactului au rezultat 2 persoane ranite. In acest moment traficul este oprit pe ambele sensuri de mers, in vederea acordarii de ingrijiri medicale victimelor si efectuarii cercetarii locului faptei.

La aceasta ora, nu exista drumuri nationale cu circulatia oprita din cauza vremii nefavorabile, insa se circula in conditii de iarna in aproape toata tara, cu precadere in jumatatea de sud a tarii, aflata sub incidenta unui cod galben de ninsori, precipitatii mixte, vant si polei.

In continuare, din cauza revarsarii unor cursuri de apa si a inundarii partii carosabile, se circula ingreunat in: judetul Bacau, pe DN12B, la iesirea din localitatea Targu Ocna catre Slanic Moldova, in judetul Buzau, pe DN10 Buzau - Brasov, in localitatea Magura, la kilometrul 26+800 de metri, in judetul Valcea, pe DN64, in localitatea Baile Olanesti, la kilometrul 134 si pe mai multe drumuri judetene din Alba, Brasov, Buzau, Covasna, Galati, Harghita si Vrancea.

Drumuri cu restrictii de tonaj nu sunt anuntate.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2005 (s) | 34 queries | Mysql time :0.041143 (s)