News Flash:

TRAGEDIE! Un elicopter A FOST DOBORAT de talibani in Pakistan. Sase oameni, intre care doi ambasadori, au murit

8 Mai 2015
1163 Vizualizari | 0 Comentarii
elicopter militar
Un elicopter militar pakistanez s-a prabusit in nordul Pakistanului, vineri, provocand moartea a sase persoane, inclusiv a ambasadorilor Norvegiei si Filipinelor, a anuntat armata, citata de Wall Street Journal in editia electronica. La bordul elicopterului se afla si ambasadorul Romaniei in Pakistan. MAE a reusit sa-l contacteze telefonic pe ambasadorul roman, care a confirmat ca este in afara oricarui pericol.
UPDATE 12:40 - Talibanii pakistanezi revendica doborarea elicopterului in care se aflau diplomati straini
Talibanii pakistanezi (TTP) au revendicat vineri doborarea unui elicopter militar in nordul Pakistanului, in care au murit sase persoane, inclusiv ambasadorii Norvegiei si Filipinelor, precizand ca voiau sa doboare alta aeronava, in care se afla premierul pakistanez, relateaza RFE/RL.
Elicopterul de fabricatie ruseasca era unul dintre cele trei aeronave de tip Mi-17 ale armatei, care transportau diplomati catre regiunea muntoasa Gilgit-Baltistan, din nordul Pakistanului. Elicopterul s-a prabusit in zona Naltar, pe o scoala care era goala in acel moment, au precizat oficialii.
Armata a informat ca la bord se aflau 17 persoane, dintre care sase cetateni pakistanezi si 11 straini.
Doi piloti si sotiile ambasadorilor indonezian si malaysian au murit de asemenea in urma prabusirii elicopterului, a scris pe Twitter purtatorul de cuvant al armatei, general maiorul Asim Bajwa. Celelalte persoane au fost ranite, inclusiv ambasadorii polonez si olandez, a adaugat el.
Armata nu a precizat cauzele prabusirii elicopterului. Un oficial din Ministerul pakistanez de Externe a refuzat sa comenteze, precizand ca ministerul inca strange informatii pe aceasta tema.
Potrivit BBC News Online, oficialii se deplasau in regiunea disputata Kashmir pentru a participa la inaugurarea unui proiect turistic.
"Din informatiile transmise de MAE pakistanez ambasadei Romaniei la Islamabad, in aceasta dimineata, in nordul Pakistanului, a avut loc un accident de elicopter la bordul caruia se aflau si cetateni straini, inclusiv ambasadorul Romaniei in Pakistan", precizeaza MAE.
Ministerul de Externe informeaza ca a reusit ulterior sa-l contacteze telefonic pe ambasadorul roman, care a confirmat ca este in afara oricarui pericol.
"La aceasta ora, o echipa din cadrul ambasadei Romaniei la Islamabad se afla la sediul MAE pakistanez pentru obtinerea de informatii suplimentare despre acest accident", mentioneaza sursa citata.
Ambasadorul Romaniei in Pakistan este Emilian Ion.
Mediafax.ro 
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1171 (s) | 43 queries | Mysql time :0.005910 (s)