News Flash:

Tragedie pe litoral! Un copil de 14 ani a disparut in mare de pe plaja din Corbu

11 Iunie 2018
840 Vizualizari | 0 Comentarii
salvamar

25 de scafandri cu sapte autospeciale si o ambarcatiune cauta copilul de 14 ani disparut duminica in apele marii pe plaja din Corbu.
”Sunt scafandrii de la inspectoratele judetene pentru situatii de urgenta Alba, Suceava, Hunedoara, Bucuresti-Ilfov, Vrancea, Teleorman si Constanta. Cei din tara se afla in stagiul de antrenament la Centrul de Antrenament al Scafandrilor de Interventie Constant”, au informat reprezentantii ISU Dobrogea.

Potrivit sursei citate, echipele intra in apa prin rotatie.

Baiatul era in plasament, de patru luni, la o familie din localitate.
Potrivit reprezentantilor Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Constanta, baiatul a fost parasit, la nastere, in Spitalul de Urgenta din Tulcea. A ajuns ulterior la Centrul Maternal din Mangalia, apoi s-a instituit masura plasamentului la un asistent maternal profesionist.

Copilul nu a tinut legatura cu mama lui, aceasta schimbandu-si des domiciliul, iar despre tatal sau nu exista informatii.

”Psihologii DGASPC Constanta l-au descris ca pe un copil receptiv, afectuos si timid”, spun sursele citate.

La nivelul Directiei s-a constituit, inca de duminica, o comisie de cercetare disciplinara, care va stabili modul in care au decurs evenimentele din 10 iunie.

”Din primele discutii purtate de echipa DGASPC cu asistentul maternal profesionist, baiatul a plecat de acasa ieri (duminica - n.r.) dupa-amiaza. I-a spus asistentului maternal ca se duce la o sala de calculatoare si era insotit de un prieten. Nu a spus insa ca ar avea de gand sa coboare si pe plaja de la Corbu”, au adaugat reprezentantii DGASPC Constanta.

Duminica, doi copii de 14 ani au intrat in mare, insa doar unul dintre ei a reusit sa iasa. Reprezentantii ISU Dobrogea au cautat copilul, insa din cauza faptului ca marea era agitata au sistat cautarile.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1341 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005005 (s)