News Flash:

Tragedie la Opera! A murit tenorul Octavian Naghiu, un obisnuit al scenei din Timisoara

16 Februarie 2015
373 Vizualizari | 0 Comentarii
Tenorul Octavian Naghiu
Tenorul Octavian Naghiu, unul dintre cei mai renumiti artisti lirici ai Romaniei, a murit sambata seara, la varsta de 81 de ani, in urma unui stop cardiac, informeaza reprezentantii Operei Nationale Bucuresti (ONB).

Vocea sa a fascinat si incantat deopotriva, rasunand pe mari scene lirice, precum cea de la Metropolitan Opera si cele ale operelor din Zurich, Viena, Paris, Ierusalim, Bucuresti. Otello, Ducele, Rodolfo, Cavaradossi, Edgardo, Riccardo si Radames au fost doar cateva dintre rolurile interpretate de Octavian Naghiu, care i-au adus atat aprecierea publicului, cat si a criticilor de specialitate, informeaza un comunicat remis MEDIAFAX.

Nascut pe 15 martie 1933, in satul Rucar, Octavian Naghiu s-a facut remarcat inca de mic prin talentul sau muzical, incepand sa cante mai intai la biserica unde tatal lui slujea ca preot. Dupa absolvirea liceului, s-a inscris la Consevatorul din Bucuresti, unde l-a cunoscut pe tenorul Ion Pisso, aceasta intalnire marcandu-i cariera. Imediat dupa incheierea studiilor a inceput colaborarea cu Teatrul de Opereta, unde a ocupat postul de prim-contrabasist. Debutul sau pe scena teatrului, alaturi de tenorul Ion Dacian, s-a bucurat de un mare succes si, dupa mai multe aparitii impresionante in diverse operete, Octavian Naghiu a fost invitat sa participe la un concurs al Operei din Bucuresti, pe care l-a castigat, ajungand astfel coleg de scena cu mari interpreti, precum Petre Stefanescu Goanga, Mihail Arnautu, Nicolae Herlea, Dan Iordachescu, Octav Enigarescu etc.

La Opera din Bucuresti el a interpretat cu mare succes roluri din opere binecunoscute, compuse de Giuseppe Verdi, Giacomo Puccini si Gaetano Donizetti.

In anul 1965 a fost arestat de regimul comunist. Doi ani mai tarziu a plecat din tara pentru a canta pe scenele din Germania, dar si la Opera din Zurich, Elvetia.

La doar 33 de ani si-a facut debutul pe scena Metropolitan Opera, in spectacolul "Tosca", de G. Puccini. Au urmat numeroase aparitii la Metropolitan Opera, dar si multe invitatii pentru a interpreta roluri memorabile la operele din Zurich, Paris, Ierusalim, Wiesbaden, Duseldorf, Hanovra, Bremen, Koln, Leipzig, Mainz si Duisburg.

Dupa anul 1990 a fost invitat sa fie colaborator permanent al Comisiei Nationale a Romaniei pentru UNESCO, a cantat la Bucuresti, Timisoara, Iasi si a predat lectii de canto studentilor de la Academia de Arte din Iasi. A fost decorat cu medalia jubiliara "Manastirea Neamt 1497-1997- aniversare Mondiala UNESCO", a fost distins cu titlul de Doctor Honoris Causa de Universitatea de Arte "George Enescu" din Iasi, iar, anul trecut, a primit Ordinul Meritul Cultural in grad de Comandor.
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1144 (s) | 24 queries | Mysql time :0.031737 (s)

loading...