News Flash:

Tragedie aviatica la Braila

2 August 2015
1167 Vizualizari | 0 Comentarii
avion braila
Un avion utilitar s-a prabusit, sambata dimineata, intr-o orezarie din judetul Braila, in apropierea localitatii Stancuta. Pilotul avionului utilitar a murit, el intrand in stop cardio-respirator inainte de a fi preluat de un elicopter pentru a fi adus la Spitalul de Urgenta Floreasca din Capitala, a declarat pentru MEDIAFAX secretarul de stat Raed Arafat.
UPDATE 20:06 - Anchete ale Parchetului Curtii de Apel Galati, CIAS si ITM dupa accidentul aviatic din Braila
Parchetul de pe langa Curtea de Apel Galati a deschis o ancheta in urma prabusirii avionului utilitar in judetul Braila, cercetari in acest caz fiind desfasurate si de specialistii CIAS, dar si de reprezentantii Inspectoratului Teritorial de Munca Braila, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Virgil Luparu, procurorul general adjunct al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Galati, ajuns sambata la locul unde s-a prabusit avionul utilitar, a declarat ca institutia a inceput o ancheta in acest caz.
"In cauza, Parchetul de pe langa Curtea de Apel Galati efectueaza cercetari pentru a stabili conditiile in care s-a produs acest eveniment aviatic si pentru a stabili daca este vorba de infractiuni prevazute in Codul Silvic sau infractiuni de vatamare corporala din culpa", a spus Luparu.
La randul sau, purtatorul de cuvant al Politiei Judetene Braila, Camelia Bucur, a declarat ca politistii au facut cercetari la locul accidentului, sub coordonarea procurorului de la Galati.
Ea a spus ca si Centrul de Investigatii si Analiza pentru Siguranta Aviatiei Civile face cercetari in acest caz, dar si Inspectoratul Teritorial de Munca Braila, precizand ca, pe langa ancheta pentru vatamare corporala din culpa, investigatia s-a extins si pentru ucidere din culpa, avand in vedere ca pilotul a murit.
Medicii de la Spitalul Judetean din Braila au decis transferarea pilotului la Spitalul Floreasca din Capitala, iar pentru preluarea acestuia a fost trimis un elicopter al Ministerului Afacerilor Interne, insa barbatul a suferit un stop cardio-respirator. Echipajul medical care trebuia sa il aduca la spitalul din Capitala a incercat resuscitarea pilotului, insa fara rezultat, a precizat Raed Arafat.
Copilotul avionului utilitar de tip Antonov 2 este in continuare internat la Spitalul Judetean din Braila.
Ministerul Afacerilor Interne arata, intr-un comunicat de presa, ca sambata, in jurul orei 07.42, prin Sistemul National Unic pentru Apeluri de Urgenta a fost sesizat faptul ca un avion utilitar s-a prabusit in comuna Stancuta, judetul Braila.
La scurt timp dupa producerea accidentului, pilotul si copilotul avionului utilitar au fost preluati cu doua ambulante, fiind transportati, in stare stabila, la Unitatea Primiri Urgente a Spitalului Judetean Braila.
Pilotul, in varsta de 59 ani, avea politraumatisme, iar copilotul, in varsta de 59 de ani, a suferit traumatisme la torace si la membrul inferior stang, care nu ii pun viata in pericol, a precizat MAI.
Elicopterul MAI care trebuia sa il preia pe pilot si sa il aduca de la Braila la spitalul din Capitala a fost trimis de la Punctul de Operare Aero-Medicala Galati.
In urma accidentului aviatic, viceprim-ministrul pentru securitate nationala, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a dispus o serie de masuri, care au fost puse in aplicare prin Centrul National de Conducere si Coordonare Integrata. Astfel, la locul accidentului, pompieri, politisti si jandarmi au realizat un dispozitiv de interventie pentru asigurarea perimetrului impotriva scurgerilor accidentale de combustibil.
Potrivit colonelului Stefan Stoian, purtatorul de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Braila, avionul este de tip Antonov 2 si a fost inchiriat de o firma din Braila de la o firma din Galati, cei doi, pilotul si copilotul, fiind delegati de societatea careia ii apartine aparatul de zbor.
"Avionul s-a prabusit pe un teren agricol, pe o orezarie, din apropierea localitatii Stancuta, nu a explodat, nu a luat foc, iar cand au ajuns la fata locului pompierii s-au eliminat toate riscurile. Cei doi au iesit din aparatul de zbor pe picioarele lor, au fost constienti, au cooperat cu personalul medical. Avionul a fost avariat in partea din fata, aripi, motor, in timp ce partea din spate nu a suferit avarii, acolo fiind si substanta ce urma sa fie imprastiata pe camp", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Stefan Stoian.
Conform sursei citate, la locul accidentului se desfasoara o ancheta complexa, urmand a fi stabilite cauzele care au dus la prabusirea avionului.
"La fata locului sunt echipaje ale ISU, Politie, Jandarmerie, reprezentanti ai Primariei Stancuta si un reprezentant al firmei care a inchiriat avionul. In zona bate vantul, insa nu intr-atat de tare incat sa duca la prabusirea unui avion. Cauzele accidentului urmeaza a fi stabilite in urma anchetei", a spus Stoian.
Conform unor surse locale, avionul apartine firmei Pegas din Galati si a fost inchiriat de o firma din Braila pentru a imprastia ingrasamant. In urma verificarilor facute la fata locului, s-a constatat ca substanta respectiva nu a fost imprastiata pe camp, ci a ramas in buncarul avionului.
Aceleasi surse spun ca avionul de tip Antonov 2, construit inainte de 1980, era in stare buna de functionare, iar pilotul are aproximativ 6.000 de ore de zbor. Mediafax.ro

raed arafat
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1141 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005025 (s)