News Flash:

TRAGEDIA din Colectiv: Incendiul din club reconstituit intr-un laborator care reproduce spatiul din Colectiv

16 Decembrie 2015
1035 Vizualizari | 0 Comentarii
colectiv incendiu
Expertii INSEMEX vor face, miercuri, un experiment judiciar in dosarul privind incendiul din Colectiv, intr-un laborator care va fi amenajat ca la momentul incendiului din club, cu acelasi tip de burete pus pe stalpi si cu mobilier asemanator, pentru a stabili exact unde a izbucnit incendiul si cum s-a propagat focul, potrivit unor surse judiciare.
Sursele citate au declarat pentru MEDIAFAX ca acest experiment judiciar reprezinta faza finala a expertizei Institutului National de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Miniera si Protectie Antiexploziva (INSEMEX) Petrosani in dosarul de ucidere si vatamare corporala din culpa deschis de Parchetul instantei supreme dupa incendiul din 30 octombrie.
La experiment vor fi prezenti experti INSEMEX Petrosani, procurori, politisti si pompieri.
Urmare a experimentului, anchetatorii vor sti daca artificiile au cauzat aprinderea buretilor de antifonare din club si incendiul care a urmat.
Laboratorul va fi amenajat ca la momentul producerii incendiului din club, vor fi folosite acelasi tip de artificii, acelasi tip de burete si va fi amplasat mobilier intr-un mod cat mai asemanator, pe baza imaginilor si videoclipurilor recuperate de anchetatori.
Sursele citate au mai spus ca patronii clubului Colectiv au fost audiati marti in legatura cu achizitia buretelui de antifonare, a amenajarii interioare a clubului si a amplasarii unui container ce servea drept anticamera la intrarea in local, care ar fi facut dificila evacuarea.
Procurorii Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (PICCJ) fac cercetari in acest dosar de ucidere si vatamare corporala din culpa, deschis in urma incendiului ce a avut loc in seara de 30 octombrie in clubul Colectiv, in timpul concertului trupei Goodbye to Gravity, ce a inclus efecte pirotehnice. Martorii relatau dupa incendiu ca, dupa declansarea artificiilor, a luat foc buretele de antifonare care acoperea un stalp pe care erau montate artificii, si apoi intreg tavanul, acoperit cu acelasi material. Reprezentantul firmei care a facut antifonarea in clubul Colectiv spunea dupa incendiu ca patronii localului nu au ales un burete ignifugat pentru ca era prea scump.
Pana in prezent, procurorii PICCJ i-au pus sub urmarire pe patronii clubului, Alin Anastasescu, Paul Gancea si Costin Mincu, care sunt arestati preventiv din 3 noiembrie, pe pirotehnicianul Viorel Zaharia, care a instalat artificiile pentru concert, pe administratorul firmei Golden Ideas Fireworks Artists, care a furnizat artificiile, Daniela Nita, si pe directorul societatii, Cristian Nita, acestia trei fiind cercetati in arest la domiciliu.
PICCJ sustine ca "incendiul s-a produs ca urmare a faptului ca persoanele care aveau in administrare spatiul respectiv au incurajat si permis accesul unui numar de persoane mult peste limita admisa a clubului, in conditiile in care spatiul nu era prevazut cu mai multe cai de evacuare in caz de urgenta, precum si desfasurarea unui spectacol cu efecte pirotehnice (foc de artificii) in incinta acoperita a clubului, in conditiile amenajarii interioare improprii unor astfel de activitati, caracterizate prin existenta unor materiale usor inflamabile, montate cu incalcarea dispozitiilor legale si pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor si pentru izolare fonica pe stalpii de sustinere, pereti si tavan, respectiv perete antifonat), cu consecinta mortii si vatamarii corporale a mai multor persoane aflate in club".
Procurorii au constatat si ca artifiicile folosite la concertul Goodbye to Gravity erau destinate a fi folosite doar in spatiu deschis, conform instructiunilor de utilizare, care erau insa in limba bulgara.
Patronii clubului si pirotehnicianul Viorel Zaharia sunt acuzati de ucidere din culpa, iar patronii firmei care a furnizat artificiile sunt cercetati pentru favorizarea faptuitorului si sustragerea sau distrugerea de probe sau de inscrisuri.
Potrivit procurorilor, ulterior producerii incendiului din clubul Colectiv, Daniela si Cristian Nita "au procedat la distrugerea si sustragerea de documente ce constituie probe, pentru a impiedica sau ingreuna cercetarile in cauza, precum si cu scopul de a-l ajuta pe inculpatul Zaharia Viorel pentru a nu fi trasi la raspundere penala", sustin procurorii. Mediafax.ro
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1202 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004791 (s)