News Flash:

Tragedia de pe DN 1 putea fi evitata daca erau separatoare

29 Septembrie 2014
659 Vizualizari | 0 Comentarii
Peste o mie de persoane sunt asteptate, marti, la un ”protest civic” organizat la Campina de salariatii unei firme care acuza autoritatile de ”nepasare” si sustin ca accidentul produs sambata putea fi evitat daca pe DN 1 ar fi fost montate separatoare de sens, asa cum au solicitat ei in ultimii ani.


Potrivit unui anunt transmis MEDIAFAX, duminica, de catre reprezentanti ai salariatilor unei firme din Campina, angajatii acestei societati organizeaza marti, 30 septembrie, incepand cu ora 17.00, un ”protest civic in negru” in centrul orasului, la Casa Cartii, fata de ”nepasarea autoritatilor centrale responsabile de tragedia rutiera care s-a produs sambata”.


”In acest eveniment tragic si-au pierdut viata sase oameni, cetateni ai municipiului Campina, eveniment ce putea fi evitat daca in ultimii 20 de ani autoritatile care se ocupa de administrarea drumurilor nationale ar fi montat pe DN1, drum national, separatoare intre sensurile de mers. Va asteptam sa veniti imbracati in negru, marti, 30 septembrie, ora 17.00, in centrul municipiului Campina, zona Casa Cartii, sa aratam ca ne pasa si suntem solidari cu concetatenii nostri care trec prin aceasta tragedie. Sa ne gandim ca din cauza indiferentei autoritatilor si noi putem fi oricand victime”, spun organizatorii actiunii de protest.


Unul dintre organizatorii protestului a declarat corespondentului MEDIAFAX ca initiativa organizarii acestei actiuni apartine salariatilor firmei intrucat tinerii morti in accident erau colegi de scoala cu copiii lor, iar adultii le erau prieteni. Protestul este organizat in contextul in care organizatorii sustin ca in ultimii ani salariatii acestei firme, dintre care unii fac naveta pe DN 1, au depus mai mute cereri la CNADNR si la Ministerul Transporturilor, solicitand montarea de separatoare de sens pe DN 1, pe tronsonul in care a avut loc accidentul de sambata seara.


”Initiativa apartine colegilor mei de la societatea Neptun. Copiii aceia erau colegi de scoala cu copiii unor salariati de-ai nostri, fratele baietelului de 12 ani care a murit era, la randul lui, coleg cu copiii altor salariati. Oamenii aceia erau prieteni cu o pare din salariatii nostri. Avem colegi care se deplaseaza zilnic pe acest tronson de drum, iar de-a lungul anilor am depus sesizari la CNADNR, la Ministerul Transporturilor, pentru a se monta separatoare. Cred ca in ultimii cinci ani am depus cel putin o data pe an astfel de solicitari, dar am primit un singur raspuns, in urma cu cativa ani, in care ni se comunica faptul ca nu sunt fonduri” a declarat organizatorul protestului. Mediafax.ro
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1221 (s) | 35 queries | Mysql time :0.034439 (s)