News Flash:

Traficul rutier in Vama Albita, blocat in totalitate. Afla aici din ce cauza

22 Octombrie 2013
497 Vizualizari | 0 Comentarii

Traficul rutier în Vama Albiţa este blocat în totalitate, marţi dimineaţă, în urma unor percheziţii desfăşurate de Direcţia Naţională Anticorupţie, care vizează traficul ilegal de mărfuri la frontiera de est a Romaniei, fiind desfăşurate şi 27 de percheziţii domiciliare.


Potrivit unui comunicat al DNA, cercetările vizează o cauză penală complexă, instrumentată în comun de Parchetul Naţional Anticorupţie şi Centrul Naţional Anticorupţie din Republica Moldova privind comiterea unor infracţiuni de corupţie referitoare la transportul de mărfuri peste frontiera de est.


"In cursul dimineţii de marţi, s-au desfăşurat 27 de percheziţii la domiciliul unor persoane şi în alte locaţii aflate în judeţele Iaşi şi Vaslui. Totodată, Centrul Naţional Anticorupţie derulează o serie de activităţi similare în Republica Moldova. In cauză sunt vizate mai multe persoane, faţă de 23 dintre acestea fiind dispusă începerea urmăririi penale", se arată într-un comunicat al DNA.


Pe langă sprijinul Poliţiei, Jandarmeriei şi SRI, procurorii anticorupţie au acţionat împreună cu lucrătorii Direcţiei Generale Anticorupţie.


La ora transmiterii acestei ştiri, traficul rutier în Vama Albiţa, cea mai importantă de pe graniţa de est a Romaniei, este blocată în totalitate atat pe sensul de intrare, cat şi pe cel de ieşire, reprezentanţii Poliţiei de Frontieră neputand preciza cand se va relua activitatea în punctul de trecere a frontierei.


MEDIAFAX

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0808 (s) | 24 queries | Mysql time :0.011920 (s)