News Flash:

Traditii romanesti: Cum intampina Anul Nou locuitorii din judetul Caras-Severin

30 Decembrie 2013
528 Vizualizari | 0 Comentarii
 În satele din Caraş-Severin oamenii pun pe mese în noaptea de Anul Nou o farfurie în care sunt puse bani şi pâine, ce semnifică faptul că în anul care vine să nu lipsească cele trebuincioase casei.

De asemenea, cu câteva minute înainte de miezul nopţii se stinge de trei ori lumina, acest ritual din străbuni însemnând ca tot răul de peste an să rămână la întuneric, în timp ce noul an trebuie să afle la lumină pe toată lumea.

Un alt obicei specific zonei din ajunul Anului Nou este 'Sân-Văsâi'. Pe o masă se aşează, invers, 12 'taiere' (farfurii), care reprezintă cele 12 luni ale anului şi sunt puse de părinţi pentru copiii necăsătoriţi. Sub fiecare farfurie se pune câte un obiect, iar copiii, în timp ce acestea sunt aranjate, stau şi aşteaptă afară. După ce s-a terminat de aranjat, copiii intră în casă şi ridică câte o singură farfurie. Dacă sub aceasta se află un pieptene, atunci persoana care l-a ridicat se căsătoreşte cu cineva cu dinţii mari. Dacă va găsi un cărbune, va avea pielea neagră, iar dacă va găsi o oglindă, atunci se va căsători cu cineva frumos. Cârnaţul înseamnă un bărbat flămângios, caşul înseamnă o persoană cu pielea albă, aşchia - tâmplar, făina - morar, lâna - păros, ardeiul - nas mare, foarfeca - croitor, cuţitul măcelar, iar banii - avere.

Un alt obicei străvechi care ţine de 'ghicitul sorţii' practicat şi în zilele noastre de Anul Nou în localităţile din Valea Bistrei este 'vergelatul', cunoscut şi în alte zone sub numele de 'vergetul'. Fetele nemăritate merg la femeile mai în vârstă pentru a fi 'vergelate', adică pentru a li se 'povesti' viitorul.

Fetele sunt aduse în grădina femeii cu pricina, legate cu o 'brăcire' sau cu un batic la ochi şi fiecare trebuie să-şi aleagă un par şi să-l lege cu un şnur răsucit, din lână, pregătit anterior. După legarea parilor, fetele se dezleagă la ochi şi li se 'arată' viitorul, în funcţie de felul parului.

Totodată, fetele pot fi vergelate şi cu ajutorul boabelor de fasole. Pe plita încinsă se aşează boabe de fasole, iar dacă boabele se apropie, fetele se mărită curând. În cazul în care se depărtează, fetele se vor mărita mai târziu. AGERPRES
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0983 (s) | 35 queries | Mysql time :0.015890 (s)