News Flash:

Tineri arestati la Zalau pentru trafic si consum de droguri de risc

4 Noiembrie 2013
499 Vizualizari | 0 Comentarii
Doi tineri din Zalău au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile sub acuzaţia de trafic şi consum de droguri de risc, aceştia întroducând în ţară, potrivit anchetatorilor, 250 de grame de canabis, pe care l-au consumat şi distribuit altor tineri, între care şi doi minori.

Procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Biroul Teritorial Sălaj, Dan Buduşan, a precizat luni, într-o conferinţă de presă, că cei doi inculpaţi au adus la Zalău, la finalul lunii octombrie, 150 de grame şi respectiv 100 de grame de canabis, ascunse în bagaje. Tinerii cumpăraseră drogurile din Spania, unde fuseseră la muncă.

Dan Buduşan a adăugat că aceştia au fost tentaţi să aducă pentru comercializare droguri din Spania deoarece preţul pentru un gram de canabis este de zece ori mai mic în ţara menţionată, comparativ cu România.

În urma unor percheziţii desfăşurate în 1 şi 2 noiembrie, la locuinţele unui al treilea inculpat şi unuia dintre tinerii ce au adus în ţară drogurile, lucrători ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate (SCCO) Sălaj, sub coordonarea procurorului şef al DIICOT Sălaj, au reuşit recuperarea a circa jumătate din cantitatea de canabis adusă din Spania, diferenţa fiind distribuită sau consumată.

Până în prezent au fost identificaţi şase consumatori ai respectivelor droguri, dintre care doi minori, un băiat şi o faţă, ambii în vârstă de 16 ani.

Cei doi tineri care au adus în ţară canabisul sunt acuzaţi de trafic şi consum de droguri de risc şi riscă între trei şi 15 ani de închisoare, fiind arestaţi pentru 29 de zile. Un al treilea inculpat, ce a consumat droguri şi şi-a pus la dispoziţie locuinţa este cercetat în stare de libertate.

Cercetările continuă pentru identificarea tuturor celor care au achiziţionat canabis de la inculpaţi.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0681 (s) | 24 queries | Mysql time :0.010961 (s)