News Flash:

Timisorenii isi vor putea plati taxele la o singura primarie

4 Decembrie 2013
532 Vizualizari | 0 Comentarii
„Cred că este un pas înainte pentru a informatiza şi perfecţiona comunicarea între unităţile administrative şi sunt convins că în perioada 2014-2020, dacă acest proiect va avea succes, vom reuşi să interconectăm toate unităţile administrativ-teritoriale”, spune vicepreşedintele CJ Timiş, Călin Dobra

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Călin Dobra, a fost prezent vineri, 29 noiembrie, la sediul Ministerului pentru Societatea Informaţională, unde a semnat, în numele instituţiei administraţiei timişene, contractul de finanţare pentru proiectul intitulat „Sistem integrat pentru taxe, impozite şi registru agricol la nivelul judeţului Timiş”.

Valoarea totală a proiectului este de 6.734.100 lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă este de 6.599.418 lei. „Obiectivul general al proiectului vizează crearea unui sistem de comunicaţii (componente hardware şi software) capabil să optimizeze funcţionarea structurilor organizatorice din administraţia publică locală şi să furnizeze servicii publice on-line către cetăţeni şi mediul de afaceri. Proiectul va fi implementat la nivelul CJ Timiş şi al unui număr de 15 primării din judeţ.”, a spus vicepreşedintele CJ Timiş, Călin Dobra.

15 primării

Produsul informatic final va oferi evidenţa şi centralizarea automată a datelor din registrele agricole existente la nivelul primăriilor. Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Creşterea competitivităţii economice, axa prioritară III – tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor pentru sectoarele privat şi public. Semnarea contractului de finanţare s-a făcut în prezenţa premierului Victor Ponta, a ministrului pentru societatea informaţională, Dan Nica, şi a ministrului fondurilor europene, Eugen Teodorovici. „Acest proiect presupune corelarea consiliului judeţean cu cele 15 primării din punct de vedere al taxelor, al impozitelor şi crearea unui registru agricol”, spune Dobra. Pe parcursul proiectului se vor achiziţiona servere şi calculatoare şi alte echipamente IT necesare desfăşurării activităţii şi vor fi instruiţi 56 de funcţionari publici din fiecare primărie pentru implementarea acestui proiect.

„Cred că este un pas înainte din punct de vedere al dezvoltării judeţului”

„Acest proiect ajută mult unităţile administrativ-teritoriale, pentru că o persoană poate fi verificată din punct de vedere al taxelor care le are de plătit în judeţul Timiş. In acelaşi timp, cetăţeanul poate plăti taxele la o singură primărie şi pentru celelate primării implicate în proiect, dacă deţine proprietăţi în alte zone”, spune vicepreşedintele CJ Timiş. Practic, dacă stai la Moşniţa şi ai pămant la Chevereş poţi plăti impozit şi pentru Chevereş la Moşniţa. „Cred că este un pas înainte din punct de vedere al dezvoltării judeţului. Ar fi fost interesant ca toate cele 99 de unităţi administrative să fie conectate la acest sistem. Cred că este un pas înainte pentru a informatiza şi perfecţiona comunicarea între unităţile administrative şi sunt convins că în perioada 2014-2020, dacă acest proiect va avea succes, vom reuşi să interconectăm toate unităţile administrativ-teritoriale”, spune Călin Dobra. Proiectul se va implementa în aproximativ un an şi jumătate. Ziuadevest.ro

echipamente it
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0865 (s) | 24 queries | Mysql time :0.011351 (s)