News Flash:

Sute de oameni l-au condus pe ultimul drum pe actorul Ioan Gyuri Pascu

2 Octombrie 2016
1056 Vizualizari | 0 Comentarii
gyuri pascu2
Sute de oameni intristati, dar aplaudand, flori, muzica sa ce s-a auzit in surdina in Cimitirul Evanghelic din orasul Agnita (judetul Sibiu) si mesajele a zeci de admiratori, l-au condus vineri pe ultimul drum pe actorul Ioan Gyuri Pascu, relateaza corespondentul AGERPRES. 
Insotit de aplauze atunci cand nu s-a auzit rugaciunea celor patru preoti ortodocsi, Ioan Gyuri Pascu ramane pentru locuitorii orasului Agnita, aflat in mijlocul Romaniei, nu doar un cetatean de onoare, ci cel care i-a facut cunoscuti in tara si peste hotare. 
"A fost un suflet frumos, bun. Un om modest, un mare actor", a spus despre el, plangand, Marcel Parau, interpret de muzica populara, unul din prietenii din copilarie al lui Gyuri. 
Si interpreta si compozitoarea de muzica usoara, Elena Carstea, prietena sa din copilarie, a fost prezenta vineri, acasa, la Agnita, alaturi de Gyuri. Ea si Marcel Parau au ajutat familia sa se ocupe de inmormantare. 
"Dumnezeu sa il odihneasca! Suntem tristi cu totii si din pacate, scena romaneasca a mai pierdut un om bun si vreau sa va zic ca nu stiu ce ar trebui sa se intample ca sa aveti grija de artisti, nu cand au murit, ci cat traim. Ca nu ne ajuta nici statui, nici diplome, nici osanale. Ca tot am auzit ca Gyuri s-a retras din viata artistica, Gyuri a fost retras. Deci in momentul in care nu te mai cheama la spectacol, nu mai ai un contract, te retrag ei automat, inclusiv voi televiziunile", a declarat Elena Carstea, dupa inmormantare. 
Dincolo de declaratii, Elena Carstea a scris un mesaj emotionant, la despartirea de Gyuri, pe un panou, ingropat vineri, odata cu actorul. 
"Azi cand cerul si-a deschis portile pentru tine, stiu ca o sa-l faci pe Dumnezeu sa rada. Ramas bun, prieten drag. Te iubim", a scris Elena Carstea. 
Ioan Gyuri Pascu a fost precum orasul sau natal: simplu, cald si bun. A luat cu el vineri, gandurile sincere, ale celor cu care si-a impartit umorul, dar nu numai, toate acestea scrise sub forma de mesaje de adio, pe doua panouri, asezate in mormant, peste sicriu. 
"Universul vegheaza asupra ta. (...) Totul este trecator... Ai fost, vei fi prietenul, vecinul si colegul de banca", i-a scris lui Ioan Gyuri Pascu unul din fostii colegi de banca. 
Si vecinii din blocul 9 din Agnita, de pe strada Spitalului, unde a locuit actorul, au fost alaturi de el, vineri. 
Multi din fostii colegi din "Divertis" l-au condus pe ultimul drum pe Ioan Gyuri Pascu. De durere, niciunul dintre ei nu a dorit sa spuna nimic, la inmormantarea celui alaturi de care au incantat toata tara. 
Cei patru preoti ortodocsi care au oficiat slujba de inmormantare au vorbit de Gyuri Pascu, cu cuvintele din Biblie, dar si cu vorbele actorului. A fost rostit si un mesaj din partea Mitropolitului Ardealului, IPS Laurentiu Streza. 
"Odata cu venirea lui Iisus in lume, oamenii au primit doua nestemate: iubirea si iertarea. Daca oamenii ar stii sa pretuiasca mai mult aceste doua nestemate, ei ar gasi si a treia nestemata, pe care Iisus a adus-o pe pamant, fericirea. Faceti-va timp pentru a vorbi cu Iisus Hristos! Aceste cuvinte nu sunt cuvintele mele, nu sunt nici cuvintele unui mare profesor de teologie, ci sunt cuvintele celui care astazi pleaca pe calea vesniciei, mult prea repede pentru noi toti cei care l-au iubit si l-am pretuit atat de mult, actorul, cantaretul si filologul Ioan Gyuri Pascu", a spus in timpul slujbei, unul din preotii care au oficiat serviciul religios. 
Ioan Gyuri Pascu a fost inmormantat vineri, in Cimitirul Evanghelic din Agnita, alaturi de sora si parintii sai. Sutele de oameni prezenti la inmormantare au aplaudat indelung, minute in sir, la despartirea de actor. 
Presedintele Klaus Iohannis, premierul Dacian Ciolos, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, numerosi artisti, formatia "Semnal M", numerosi alti cunoscuti au trimis coroane cu mesaje de condoleante, la inmormantarea lui Ioan Gyuri Pascu. 
Ioan Gyuri Pascu a decedat luni, la varsta de 55 de ani. 
In acest caz au fost declansate mai multe anchete privind modul in care a intervenit ambulanta la locuinta actorului. AGERPRES
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1244 (s) | 43 queries | Mysql time :0.005740 (s)